Happy New Year!!!!

S-a dus si anul 2009. Am reusit sa mai rezistam inca un an si cu totii stim ca nu a fost usor. Se apropie sfarsitul lumii? Orice e posibil. In aceasta perioada se fac rapoarte, analize, toata lumea cauta sa afle cat de bun a fost anul ce a trecut, cate lucruri dorite de ei s-au implinit si cate nu. De obicei destule de putine se implinesc. Cel putin la mine.

"Lucrurile bune" care mi s-au intamplat pot spune ca teoretic sunt lucruri care trebuiau sa se petreaca in felul acesta. Nu au fost lucruri extraordinare, din acelea care iti taie respiratia.

Analizandu-le putem spune ca faptul ca am reusit(in sfarsit) sa termin o facultate, nu e un lucru iesit din comun. Odata si odata trebuia sa se intample. M-am chinuit ani intregi pentru asta. Apoi a urmat la fel de normal intrarea la master, poate intrarea la buget fiind un lucru bun, dar la cat de des o frecventez va ramane un lucru bun si doar atat. Un alt lucru bun poate fi ca am gasit un loc de munca decent, pe aceasta criza, este o realizare . In toate celelalte planuri, toate au ramas in "stand by".

Si as putea trece la lucruri mai putin reusite tocmai acest "stand by". Si multe alte lucruri marunte. Marunte dar care m-au macinat destul de tare. Dar nu conteaza. Pentru ca fiecare sfarsit e un nou inceput. Si ca in fiecare an am sperante ca fiecare din noi.

Va urez tuturor un calduros "La multi ani" si un an cat mai fericit.

Sa ne auzim cu bine!

Editura Nemira in faliment

Cu parere de rau anunt ca criza economica mondiala a mai facut o victima, si anume editura Nemira. Pot spune ca este un lucru la care nu ma asteptam. Sunt edituri mult mai instabile si mai slab pregatite care inca mai rezista pe piata, iar o editura cu oarecare traditie a picat.
Poate fi de vina managementul slab sau proasta pregatire a celor din conducere? Asta e o intrebare la care doar cei de acolo pot raspunde.
Nemira este una dintre cele mai cunoscute edituri de la noi, cu titluri si autori consacrati. Nu ma hazardez cand spun ca este cea mai buna editura din tara pe segmentul de literatura science fiction. Au mai fost edituri care au incercat sa îi faca putina concurenta, dar nu au avut nici o sansa.
Înfiinţată în 1991, Editura Nemira este una dintre primele edituri particulare din România, care şi-a păstrat renumele în industria cărţii prin rafinament şi prin valoarea autorilor publicaţi. Cele mai cunoscute colecţii ale editurii sunt Babel, Totem, Nautilus, Suspans, Bonton, Damen Tango, Biblioteca de politică, Biblioteca de istorie, Biblioteca de psihologie etc. În prezent, Grupul Editorial Nemira reuneşte patru edituri: Nemira, Nemi, Nemira Junior şi Manga Otaku. Printre autorii celebri care au fost publicaţi pentru prima dată la Nemira se numără Stephen King, Frank Herbert, Isaac Asimov, dar şi Roger Caillois, Rene Girard etc.
Anul acesta, editura Nemira s-a remarcat prin lansări spectaculoase, cărţi în toate topurile de vânzări şi premii şi Trofeul Târgului de carte Gaudeamus de la mamaia, oferit prin votul publicului. În topul celor mai vândute cărţi din 2009 se numără cele din seria de autor Rodica Ojog-Brasoveanu, colecţia Suspans, seria Dune de Frank Herbert şi Istoria secreta a lumii de Jonathan Black.
Nemira figurează cu două titluri în top 10 al celor mai vândute cărţi de la Târgul de Carte Gaudeamus din Bucureşti 2009. „Istoria lui Dumnezeu”, de Karen Armstrong, o istorie a felului în care oamenii s-au raportat, din punct de vedere cultural, la Dumnezeu, fie că vorbim de creştini sau alte religii, şi „Ghidul optimistului/ Ghidul pesimistului", de Niall Edworthy şi Petra Cramsie.
De aceea este cu atat mai surprinzator faptul ca nu reusesc sa reziste pe linia de plutire inca putin, poate pana se mai dezgheata piata, pana lucrurile vor intra in normalitate. Tot ce putem face acum este sa speram ca un investitor pasionat si plin de bani sa bage "cascaval" si sa o salveze, lucru care s-a mai intamplat la sfarsitul anilor '90.
Speram ca zvonurile conform carora si alte edituri (unele mai importante ca altele) vor intra in insolventa, sa fie pure speculatii pentru ca astfel spiritul de cultura si de cunoastere se ingusteaza, iar daca nu noi vom suferi, sigur copii nostri vor fi afectati destul de mult.
Speram ca noul guvern care se contureaza in aceste momente sa reuseasca sa faca ceva pentru aceasta tara, pentru ca altfel nu numai industria cartii, ci toate vor avea o cadere asa de brusca incat va fi foarte greu sa ne mai ridicam vreodata.

Craciun fericit tuturor!

Ho ho ho

Am trecut cu bine (sau nu) si de alegerile din acest an. In curand se vor termina si ultimele discutii legate de aceleasi si aceleasi subiecte (fraude, hotii, inselaciuni). Pentru noi ceilalti, oamenii de rand incep "grijile" de sarbatori. Se apropie Craciunul, Revelionul.
Tonul pentru mine l-a dat Sfantul Andrei. Avand cativa sarbatoriti, pot spune ca a fost inceputul sezonului de sarbatoare. Pot spune ca am depasit aceasta zi fara prea mari eforturi financiare si o sa incerc ca acest lucru sa il repet pe parcursul intregului sezon.
Urmeaza cronologic Sfantul sau Mos Nicolae, unde cei mici (poate si cei mari) primesc cadouri, sunt fericiti si darnici (oare?). Pentru mine de ceva timp aceasta zi nu mai inseamna mare lucru, cu exceptia catorva persoane sarbatorite, nu mare lucru.
Dar marea sarbatoare sta sa vina. Craciunul!! Fiind criza probabil anul asta nu va fi atat de bogat in cadouri pentru voi dragi copii. Dar cine stie. Pentru mine va fi o perioada de mare relaxare, deoarece voi pleca din oras, spre munte si mai precis la Pinalti in oras. Un oras superb care merita vizitat, atat iarna cat si vara. O capodopera superba a acestei tari ingropate pana peste cap intr-o ceata densa. Pentru multi Craciunul este o oportunitate de a se da mari, de a arata lumii din ce sunt ei facuti, ca nimeni nu e ca ei si nimic nu le poate strica bucuria de a fi deasupra tuturor. Poate parea deplorabil pentru cei care totusi au ceva pe umeri, dar din pacate asta e tara in care traim, poate chiar lumea.
Si bineinteles urmeaza seara dintre ani. Aceasta seara inseamna ceea ce am spus pentru Craciun inmultit cu 10, 100 sau chiar mai mult. O seara ca oricare alta. O transformam in cea mai importanta seara din an. Ajungem ca tot anul sa ne facem planuri, sa ne dam peste cap, sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a arata si a petrece magnific cateva ore ca ori care altele din an. Eu nu am inteles si probabil foarte greu imi va fi sa inteleg vreodata. Unii dintre voi poate va ganditi ca vorbesc asa petru ca nu am unde sa merge in acea seara. Daca as fi demn si as avea tarie si principii bine definite probabil as sta acasa, singur si as petrece ca o seara normala din saptamana. Dar probabil acest lucru nu se va intampla. Daca toata lumea se maimutareste eu de ce sa nu o fac. Spiritul de turma functioneaza minunat.

Asa ca va doresc tuturor sarbatori fericite. Distractie placuta de revelion si toate cele bune in noul an, care probabil va fi mai bun (sau rau mai degraba) decat cel care a trecut.

Sa ne auzim cu bine!

Petra: misteriosul oras de piatra

Cioplit in piatra dura, stravechiul oras Petra (cuvantul petra inseamna piatra sau stanca in limba greaca), astazi aflat in ruine, este incercuit de munti de gresie impunatori, in desertul aflat la sud-vest de orasul Amman de astazi, la aproximativ 80 km sud de Marea Moarta din Iordania. Intrarea in Petra se face printr-o crevasa intunecata si serpuita, sapata in piatra, cunoscuta drept siq (cheie in limba araba), care, in anumite locuri, are o latime de doar un metru. Acest mare mister al desertului contine in jur de 1000 de monumente si, candva, a avut fantani, gradina si apa curenta.
Cea mai timpurie populatie cunoscuta a Petrei a fost un trib ai caror locuitori - edomitii - vorbeau o limba semitica. Dar nabateenii sunt responsabilii pentru mare parte a arhitecturii incredibile de la Petra. Nabateenii erau de origine araba nomada, insa, prin secolul al IV-lea î.Hr., au inceput sa se stabileasca in diferite parti ale Palestinei si ale sudului Iordaniei, si tot in aceasta perioada au facut din Petra capitala lor. Pozitia fortificata natural a sitului, pe un drum comercial aflat intre culturile araba, asiriana, egipteana, greaca si romana, le-a permis nabateenilor sa-si intareasca puterea. Obtinand controlul asupra drumului caravanelor dintre Arabia si Siria, nabateenii si-au dezvoltat curand un imperiu comercial care se intindea pana in nordul indepartat al Siriei, iar orasul Petra a devenit centrul drumului mirodeniilor.
Bogatiile acumulate de nabateeni la Petra le-au permis sa construiasca si sa ciopleasca intr-un stil care combina traditiile locale cu influenta elenistica. Una dintre cele mai mari realizari ale nabateenilor a izvorat, la Petra, din necesitate. Orasul era situat la marginea desrtului arid; prin urmare, sursele de apa erau principala lor preocupare. In consecinta, au dezvoltat stavilare sofisticate, precum si sisteme de conservare a apei si irigatii. Dar bogatia nabateenilor a atras invidia vecinilor si au fost obligati sa faca fata mai multor atacuri conduse de regele seleucid Antigonos asupra capitalei lor, la sfarsitul secolului al IV-lea î.Hr. In perioada 63-64 î.Hr., nabateenii au fost cuceriti de generalul roman Pompei, iar in anul 107 d. Hr., sub imparatul Traian, zona a devenit parte a provinciei romane Arabia Petraea. In ciuda faptului ca fusese cucerita, Petra a continuat sa prospere in perioada romana, cand mai multe constructii, printre care si un vast teatru, o strada cu colonade si un arc de triumf de-a lungul siq-ului, au fost adaugate orasului. S-a estimat ca populatia Petrei a variat intre 20 000 si 30 000 de locuitori la apogeul sau. Insa pe masura ce importanta orasului Palmira din centrul Siriei a crescut, aflandu-se pe ruta comerciala care lega Persia, India, China si Imperiul Roman, activitatea comerciala din Petra a inceput sa intre in declin.
In secolul al IV-lea, Petra a devenit parte a Imperiului Bizantin crestin, dar in anul 363 d. Hr. partile de sine statatoare ale orasului au fost distruse de un cutremur devastator si tot in aceasta perioada se pare ca nabateenii au parasit orasul. Nimeni nu stie exact de ce au abandonat acest loc, dar pare putin probabil ca si-ar fi parasit capitala din cauza cutremurului, caci foarte putine obiecte de valoare au fost dezgropate din sit, indicand faptul ca plecarea lor nu a fost brusca. Un alt cutremur catastrofal, din anul 551 d. Hr., a distrus practic orasul si, pana la cucerirea musulmana, in secolul al VII-lea d.Hr., Petra a inceput sa se scufunde in uitare. A mai avut loc un cutremur devastator in anul 747 d. Hr., care a slabit inca si mai mult structura orasului, dupa care s-a asternut tacerea pana la inceputul secolului al XII-lea, odata cu sosirea cruciatilor, care au construit un mic fort in interiorul orasului. Dupa plecarea cruciatilor, in secolul al XIII-lea, Petra a ramas in voia furtunilor de nisip si a inundatiilor, care au ingropat o mare parte a acestui oras candva grandios, astfel incat pana si ruinele i-au fost uitate.
Abia in anul 1812, exploratorul anglo-elvetian Johann Ludwig Burckhardt a redescoperit orasul pierdut de la Petra si l-a adus in atentia Occidentului. Odata cu Burckhardt, scopul orasului cioplit in piatra Petra, ascuns intr-o locatie secreta, a uluit multi vizitatori, invatati si arheologi.
Petra a fos readusa in atentia publicului in anul 1989, odata cu lansarea filmului Indiana Jones si ultima cruciada, avandu-l in rolul principal de Harrison Ford. In film, a servit drept templu secret ascuns sute de ani si locul in care personajul principal gaseste, intr-un final, Sfantul Graal.
Pe 6 decembrie 1985, Petra a fost desemnata de UNESCO(Organizatia Educationala, Stiintifica si Culturala a Natiunilor Unite) un loc de patrimoniu cultural mondial, iar in ultimii ani specialistii in conservare au lucrat pentru a umple golurile si crapaturile din piatra cu un compus special creat, foarte asemanator cu gresia originala de acum mai bine de 2 000 de ani. Sa speram ca unul dintre cele mai frumoase si mai spectaculoase orase ale lumii va mai rezista inca cel putin 2 000 de ani.

Bibliografie:

Haughton Brian, Istoria Secreta. Civilizatii pierdute si mistere stravechi, Editura Polirom, 2009

To be or not to be .... at Cotroceni!!!!

S-a terminat in sfarsit (sau macar prima parte) campania electorala. O bucurie imensa, deoarece pot vedea si altceva la televizor in afara de emisiuni politice si tot soiul de lucruri asemanatoare. Dar in afara de asta, sa analizam putin, e bine ca s-a terminat campania? Maine cu totii vom merge la vot( totii insemnand probabil cam maxim 60 % din populatie), dar oricum ne-a mai venit odata randul sa ne dam importanti, ca putem lua o decizie care va cantari destul de mult. Dar intrebare e, decizia, hotararea nu a fost luat deja? Noi nu suntem decat niste pioni mai mult sau mai putin importanti, pe o tabla de sah unde nebunul, tura si cu calul au pus stapanire pe joc? Acestea plus multe altele sunt intrebari care mai mult ca sigur exista in fiecare dintre noi. Aseara aceasta campanie electorala a avut un final triumfal, cu o confruntare intre cei mai importanti trei candidati. Ceea ce s-a intamplat acolo posibil sa fi influentat mult alegatorii. Dar din pacate au fost aceleasi declaratii arhi-cunoscute, pe care orice cetatean le-a ascultat cel putin de mii de ori. As putea spune ca chiar le viseaza. Ce urmeaza e important. Intrebarea multora este aceea ca este in stare poporul roman sa-si faca rau in continuare si sa mergem inca cinci ani inainte cu Basescu. Din pacate probabilitatea e mare. Multi spun ca am fi un popor caruia ii place sa sufere, sa se chinuie daca vom merge mai departe in aceeasi formula. Si eu spun ca nu ar fi o solutie optima pentru viitor. Putem oare evita acest lucru. Sunt si alte optiuni, dar optiunile existente pot face altceva, ceva mai bun. Au trecut 20 de ani si parca suntem mai inapoiati ca inainte. Unii spun ca oricum tara noastra draga nu poate ajunge mai jos. Dati-mi voie sa nu fiu de acord cu asta. Mai e mult pana jos. Si tot ce imi doresc e sa incercam sa inaintam, incet dar sigur. Poate in mers de melc, de rac, de furnica. Dar sa inaintam. Imi este sincer frica de o cadere in gol, tot mai probabila.
Nu va sfatuiesc sa va mergeti la vot si sa votati impotriva lui Basescu. Lucru asta s-a mai facut si dupa cum observam nu a adus la nimic bun. Votati cu cine credeti, cu cine vreti, cu cine doriti. Dar ganditi-va bine la lucrul acesta. Pentru ca decizia pe care o vom lua in urmatoarele saptamani ne va costa urmatorii 5 ani din viata. Sa nu o regretam, ci la sfarsit sa fim mandri ca am luat cea mai buna decizie, si ca am reusit impreuna cu cel care va fi in fruntea noastra, sa scoatem tara din mocirla care e.

Votul vostru conteaza!!!!

Ipostaze ale modernismului. Pictura in Bulgaria, Grecia, Romania, 1910-1940

Cum poti petrece o sambata seara placuta? Probabil asta e intrebarea pe care majoritatea oamenilor si-o pun dupa ce trec de jumatatea saptamanii. Aseara, impreuna cu cativa prieteni, am ales sa incepem seara de sambata cu o vizita la Muzeul National de Arta al Romaniei, pentru a ne delecta privirile cu o foarte interesanta expozitie si anume "Ipostaze ale modernismului. Pictura in Bulgaria, Grecia, Romania, 1910-1940".
Această expoziţie este parte integrantă a proiectului Balkan Modernisms, iniţiat de Fundaţia Theocharakis din Grecia şi finanţat prin programul Cultura 2007-2013 al Uniunii Europene. Proiectul îşi propune să aducă în atenţia publicului modalităţile în care modernismul a fost asimilat şi interpretat în regiunea balcanică. După popasul de la Bucureşti, expoziţia va fi itinerată la Galeria Naţională de Artă din Sofia şi la Fundaţia Theocharakis din Atena, până în luna mai 2010.
Expoziţia cuprinde 120 de lucrări de pictură şi grafică - câte 40 din partea fiecărei ţări participante – şi este structurată în trei mari secţiuni: O nouă viziune modernă (spaţiu, peisaj, natură moartă), Istoria în viziune modernă (identitate naţională, inspiraţie divină, ecouri ale Greciei clasice) şi Prezenţa umană în arta modernă (portrete, corpul omenesc). Printre cei 18 artişti selecţionaţi să reprezinte România se numără atât personalităţi consacrate ale avangardei (Marcel Iancu, Victor Brauner, Max H. Maxy, Hans Mattis - Teutsch, Jules Perahim, Corneliu Michăilescu), dar şi creatori asociaţi de obicei unor tendinţe artistice mai puţin vehemente (Petre Iorgulescu-Yor, Margareta Sterian, Sabin Popp, Merica Râmniceanu).
Si am mai intalnit un lucru indraznet si foarte interesant. Printre tablouri, se aflau cativa pusti voluntari probabil, care recitau anumite versuri. Poate nu ma duc eu asa des la expozitii. Dar acest lucru mi s-a parut aparte, chiar dadea o senzatie care parca ne apropia putin de perioada primelor patru decenii din secolul trecut. Desi aceste versuri, nu erau foarte cunoscute, sau foarte relevante, ele ajutau foarte mult la crearea unei atmosfere cat mai favorabila expozitiei.
Bineinteles ca dupa a trebuit sa mergem sa bem ceva, pentru ca nici prea multa cultura nu face bine. Dar va sfatuiesc daca aveti timp, chef si putina curiozitate dati o fuga pana la M.N.A.R. si vizitati aceasta expozitie pentru ca chiar merita.

Ian McEwan: Ispasire

Ispasire este un roman extraordinar, o lucrare magnifica scrisa exemplar de unul dintre marii scriitori ai literaturii contemporane. A fost intampinat cu reactii pozitive din care amintesc: "O panorama fictionala superba si maiestuoasa" (John Updike); "O carte uluitoare, care contine unele dintre cele mai reusite scene erotice din literatura contemporana" (Chicago Tribune); "O scriitura magica. Poveste de dragoste, poveste despre razboi si, in acelasi timp, poveste despre povesti, al carei impact il resimti deopotriva in inima, in stomac si creier" (The New York Observer). Dupa astfel de laude ce mai poate fi spus. Intr-adevar este o lucrare impresionanta care iti ajunge in suflet si acolo ramane.

Romanul debuteaza la conacul familiei Tallis, unde Briony mezina familiei, in asteptarea fratelui mai mare Leon, doreste sa puna in scena o piesa de teatru scrisa chiar de ea, pentru a-l impresiona pe acesta si poate convinge sa ramana mai mult timp acasa. Dar dintr-o serie de evenimente pe care tanara "scriitoare" si "regizoare" nu le poate stapani, piesa nu mai are loc in mare parte si din vina ei.

In celalalt plan, se afla relatia dintre fata mijlocie a familiei Tallis, Cecilia si baiatul servitoarei Robbie Turner. Cei doi au fost de mici foarte buni prieteni, dar dupa perioada adoloscentei relatia lor s-a racit, mai ales din cauza bunelor rezultate la invatatura ale baiatului care fiind ajutat chiar de domnul Tallis a reusit sa isi termine facultatea luand o diploma de rangul I, pe cand Cecilia de rangul III. In prima parte a romanul are loc o scena la fanta arteziana a conacului, prezentata din viziunea celor trei personaje principale Cecilia, Robbie si Briony. Aflati la fantana arteziana, intre Robbie si Cecilia are loc o cearta si o vaza foarte importanta se sparge, iar Cecilia spre uluirea lui Robbie si Briony alege sa se dezbrace si sa sara in apa dupa cioburile cazute acolo. Aceasta intamplare avea sa schimbe viata tuturor personajelor implicate in ea.
Cei trei au privit total diferit intamplarea petrecuta: Robbie si-a dat seama ca ii poarta Ceciliei niste sentimente destul de puternice, Briony a crezut ca Robbie a vrut sa-i faca rau surorii sale iar Cecilia era foarte suparata si in acelasi timp rusinata de felul in care a actionat.
Soseste Leon impreuna cu un prieten Paul Marshall si in treacat il invita si pe Robbie la cina festiva din seara aceea, lucru cu care Cecilia nu prea a fost de acord.
Dandu-si seama de sentimentele puternice pe care si le-a descoperit, Robbie incearca sa ii scrie Ceciliei o scrisoare, dar dupa mai multe incercari scrie doua, una mai "indrazneata" si o alta normala.
In drumul spre cina, Robbie se intalneste cu Briony si o roaga pe aceasta sa îi înmaneze scrisoarea surorii sale. Dar dupa ce o vede îndepartându-se isi da seama ca de fapt a luat scrisoarea gresita. Intre timp Cecilia isi primeste scrisoare, dar observa ca aceasta nu avea plic, si incearca sa o intrebe pe Briony daca cumva a citit-o. Aceasta se preface ca este atenta la Leon si nu o baga in seama.
In cele din urma Robbie ajunge la cina si merge cu Cecilia in biblioteca pentru a purta o discutie intre patru ochi. Dar discutia "degenereaza" intr-o scena erotica, care din pacate este surprinsa de cea mica, care insa crede ca Robbie a atacat-o pe sora sa.
In timpul cinei, verisorii fug de acasa, in plina noapte si atunci se formeaza echipe de cautare. In timpul cautarii verisoara lor Lola de numai cincisprezece ani este violata de cineva, iar cand Briony vine spre tipetele ei, vede o silueta de barbat indepartandu-se si imediat este convinsa ca acesta este Robbie. O convinge si pe Lola ca el a fost si astfel intorcandu-se in casa, toata lumea il asteapta pe acesta inclusiv politia.
Spre dimineata acesta soseste cu cei doi verisori. Dar are parte de o surpriza de proportii, fiind arestat. Inainte de a fi dus spre sectia de politie, Cecilia vine la el si îi promite ca îl va astepta cat este nevoie.
Partea a doua se petrece dupa cinci ani. Robbie este pe frontul din Franta. Fusese pus sa aleaga intre inchisoare si armata. Suntem deja in anul 1940, iar armata britanica se afla in Franta in cadrul celui de-al Doilea Razboi Mondial. In aceasta parte autorul reuseste foarte bine, sa creeze pagini antologie istorice, sa arate ororile razboiului asa cum este el de fapt. Influenta razboiului asupra omului, asupra psihicului si dorintei imense de a supravietui, dar mai ales dorinta imensa de a lupta pentru tara, pentru un tel. Tot in acest capitol ni se poveste felul in care cei doi indragostiti au tinut legatura in acesti cinci ani, cum s-au vazut o singura data si cum dragostea lor a crescut cu fiecare moment ce a trecut. Cecilia s-a rupt de familia ei, dupa momentul condamnarii lui Robbie si a hotarat sa mearga mai departe de una singura, a devenit sora medicala si a asteptat cu sufletul la gura fiecare scrisoare, fiecare veste de la cel iubit.
Partea a treia îi apartine in totalitate lui Briony. Ea in varsta de optsprezece ani, a abandonat colegiul, pentru a se face sora medicala. Si-a dat si ea seama de greseala facuta cu cinci ani in urma si dorea sa isi rascumpere eroarea facand o noua declaratie si spalanad onorea lui Robbie. Tot in aceasta parte va avea loc casatoria Lolei cu Paul Marshall, violatorul ei. Precum si o imaginara confruntarea intre Cecilia, Briony si Robbie.
Apoi autorul face un salt in timp pana in anul 1999, cand Briony avea saptezeci si sapte de ani si suferea de o boala la creier care culmina cu pierderea memoriei. In acest ultim capitol, are loc in sfarsit premiera piesei lui Briony, tot la conacul familiei, devenit intre timp un prosper hotel. Aflam de fapt ca Robbie a murit in Franta in de septicemie la 1 iunie 1940 si ca Cecilia l-a urmat in octombrie 1940. Tot acum Briony a terminat de scris cartea despre ceea ce s-a intamplat, dar i-a dat un alt final, unul fericit, unde Cecilia si Robbie inca traiesc impreuna si se bucura unul de celalalt.

Romanul sta la baza unei ecranizari de exceptie, in regia lui Joe Wright, cu Keira Knightley, James McAvoy si Vanessa Redgrave in rolurile principale. Filmul "Atonement" a castigat premiul Oscar in 2008 pentru cea mai buna colona sonora, globul de aur pentru cea mai buna drama si Premiul Forumului pentru cinema si literatura la Venetia in 2007.

Va recomand, daca puteti cititi cartea, vedeti filmul. Este o carte pe care toata lumea ar trebui sa o citeasca, redactata extraordinar, autorul stie cum sa patrunda in sufletul tau cu ajutorul cuvintelor sale magice.

Lectura si vizionare placuta!

Vezi Ispasire pe eMag.ro

fotbal + carte = ???

De cand eram mic tot aud expresii de genul ca fotbalistii nu sunt prea destepti, prea cititi si nu prea se descurca in fata camerelor de vedere. Cum am mai crescut am constientizat, ca in mare parte este adevarat ceea ce se tot spune despre acesti sportivi.
Dar daca iti faci o cariera sportiva, asta inseamna ca trebuie uitata, lasata la o parte scoala? Sunt, este adevarat cativa jucatori care provin dintr-un mediu sarac, unde munceau si nu aveau timp de scoala, sau care pur si simplu au ales una din cele doua.
Sunt cativa care dupa ce reusesc in cariera sportiva, se reorienteaza si isi continua studiile de mult abandonate. Am vazut anumiti fotbalisti care si-au luat diploma de bacalaureat la varsta de 30 de ani. Nu este o rusine. Precum exista si altii care sunt absolventi de facultati, chiar poate doctori in sport (de obicei). Asta, din pacate nu inseamna mare lucru. Pentru ca de multe ori cand îi vezi la vreun interviu, iti vine sa il iei la palme. Aceleasi expresii, aceleasi raspunsuri, aceeasi exprimare greoaie. Si stai si iti dai seama ca dupa politicieni, ei sunt persoanele care apar cel mai des "pe sticla". Oare si asta sa fie o cauza a situatiei in care suntem. Pe toate planurile.
Luandu-l exemplu pe Gheorghe Hagi. Un extraordinar jucator, poate cel mai mare din istoria noastra; un om bun, care da mereu dovada de marinimie si noblete. Dar cand îi asezi un microfon in fata parca il asezi pe rug, sau îi faci cel mai mare rau posibil. Poate multa lume a criticat pentru ca el este imitat la emisiunea "Mondenii", dar eu am urmarit atent originalul si copia si din pacate pot aseza intre cei doi un semn de egalitate.
Un alt exemplu s-a intamplat chiar sambata care a trecut. La Teatrul de Comedie a venit marea echipa Steaua Bucuresti. In holul teatrului se afla un stand de carte : de la Marquez, Sparks, Puric, Salinger, Hertha Muller, Malaele pana la Tarkovski, Coehlo si altii. Macar de ochii televiziunii daca nu din un anumit interes puteau sa arunce un ochi. Dar ei au reusit sa ma uimeasca cu un interes urias as putea spune asupra deja cunoscutului "Atlas de mitocanie urbana". Parca ar fi descoperit America sau India, asa de incantati erau.
Ce mai pot spune decat ca :
Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul
vorba marelui nostru Mircea Badea.

Probabil dupa cum ati observat unul dintre "evenimentele" ultimelor zile este cel al castigarii Premiului Nobel de catre germano-romanca Hertha Muller. Desigur ca acum toata lumea vorbeste de ea, mai ales cei din tara si sunt "mandrii" de reusita ei. Dar multi dintre ei nu stiu cine este ea, ce a scris si tot ceea ce inseamna Hertha Muller. S-a nascut in judetul Timis, tatal ei era un svab banatean iar mama scriitoarei, ca marea majoritate a populaţiei de naţionalitate germană din România (cei între 17-45 de ani), după accederea comuniştilor la putere, a fost deportata in 1945 in Uniunea Sovietica. Acolo a fost deţinută timp de cinci ani într-un lagăr de muncă forţată. A facut studii de germanistica si limba si literatura romana la Universitatea din Timisoara intre 1973-1976. Prietenia cu membrii Aktionsgruppe Banat (în româneşte: „Grupul de Acţiune Banat”), format din studenţi şi scriitori de etnie germană din România, care aveau o atitudine protestatară, neacceptată de regimul comunist, a adus-o în atenţia Securităţii. Ca urmare a refuzului ei de a colabora cu Securitatea, Herta Müller a fost concediată şi expediată pentru reeducare într-un „mediu muncitoresc sănătos” la întreprinderea „Tehnometal”, unde a lucrat ca traducătoare. Ulterior, şi-a câştigat traiul lucrând în calitate de profesor suplinitor în diferite şcoli, între altele, în Liceul Nikolaus Lenau din Timişoara şi la câteva grădiniţe şi acordând ore particulare de germană. Biografia ei este prezentată în volumul „Regele se înclină şi ucide”.Volumul de debut, „Niederungen” - „Ţinuturile joase”, a apărut în 1982, după o puternică confruntare cu cenzura, care i-a defrişat simţitor manuscrisul. Peste doi ani, cartea a fost publicată şi în Republica Federală Germania, exact aşa cum fusese scrisă de autoare. Reacţia autorităţilor din România a fost dură: i s-a interzis să mai publice.Ca urmare a interdicţiei, în 1987 Herta a emigrat în Republica Federală Germania, împreună cu soţul ei de atunci, scriitorul Richard Wagner. În anul 1999, Herta Müller a fost nominalizată de guvernul german la Premiul Nobel pentru Literatură. În anul 2008, Herta Müller a fost nominalizată pentru a doua oară, din partea Germaniei, pentru Premiul Nobel pentru Literatură.După ce a fost nominalizată pentru a treia oară, în data de 8 octombrie 2009 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură, pentru „densitatea poeziei şi sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaţilor”, fiind a douăsprezecea femeie care primeşte acest premiu. Pentru mine si sper ca doar pentru mine, in momentul in care am auzit cine a castigat premiul, acel nume nu mi-a spus nimic. Poate ca eram prea mic cand a plecat din tara, dar dupa caderea comunismul ar fi trebuit sa fie mai mediatizata mai ales ca a castigat o serie de premii pana la Premiul Nobel. Am norocul ca in acest moment sa lucrez cu carti si am observat ca imediat ce s-a auzit cine a castigat si mai ales ce nationalitate are, comenzile pe cartile ei au curs siroaie. Nu spun ca este un lucru rau, mai bine mai tarziu decat niciodata, dar ar trebuie sa ne pretuim mai mult valorile, nu numai cand sunt in varful piramidei ci mai ales atunci cand sunt jos, cand au mai multa nevoie de noi. Din multimea de carti publicate ale ei, doar doua mi-au trecut prin maini si nu pot spune ca am fost foarte impresionat. Prima este o carte de poezii intitulata "Este sau nu este Ion". Volumul reuneste poezii folosind cuvinte decupate din reviste, cu precadere din Plai cu boi: cu texte vaporoase, suprarealiste, jucause. Un deliciu literar si vizual, poeme si colaje simultan, un volum care se cere nu numai citit, ci si privit. Este prima carte scrisa in romana a autoarei de la plecarea in 1987 in Germania. A doua carte este un roman intitulat "Animalul inimii". Roman premiat in 1998 cu prestigiosul International IMPAC Dublin Literary Award. „Am scris aceasta carte in memoria prietenilor mei romani care au fost ucisi in timpul regimului Ceausescu. Am simtit ca este datoria mea sa fac asta.” (Herta Muller) „Fiecare carte a acestei scriitoare germane nascuta in Banatul romanesc, indiferent de genul abordat, poarta amprenta terorii secrete care nu poate fi stearsa din memoria ei. In cartile Hertei Muller, Securitatea nu este doar o institutie represiva, ea imbraca toate aspectele raului uman: de la umilinta si hartuire pina la frica, tortura si moarte. De aceea, dialogurile ei cu Securitatea nu se limiteaza la obisnuitele anchete care apar de obicei ca trase la indigo in majoritatea cartilor pe aceasta tema. La Herta Muller raul se arata ca o premonitie in fiecare detaliu al lumii inconjuratoare: sint mesaje secrete in plante, in obiecte, in ritualurile zilei, graiuri ascunse pe care numai ea le stie vedea si de aceea textul insusi pulseaza de senzori care semnalizeaza alarma. Cea mai complexa si mai completa carte a Hertei Muller este in acest sens Animalul inimii, o carte care te invata sa rezisti, sa te salvezi, sa traiesti.” (Nora Iuga) Acestea fiind spuse, daca puteti cititi-le, analizati-le, chiar daca nu va atrage genul este important sa trecem prin ele, pentru ca daca a primit Premiul Nobel inseamna ca totusi este ceva important acolo, si pentru noi, pentru tara asta pentru mandria noastra nationala. Romanul "Animalul inimii" il recomand mai ales acelora care erau foarte mici sau nu erau nascuti inca in perioada comunista, deoarece prezinta altfel acele vremuri tulburi din istoria noastra.
Numai bine!

Am sa incep aceasta povestioara cu o mica expresie care se aude din ce in ce mai des la noi in ultimul timp si anume "Romania este tara tuturor posibilitatilor".

Asta vara am terminat si eu facultatea, ca probabil cateva mii din tara asta si alte cateva milioane de pretutindeni. Si gandindu-ma spre viitor, la dorinta de a face un master imediat, am hotarat sa ma inscriu la examenul de titularizare care mi-ar fi permis sa pot preda la o scoala generala. Bineinteles ca in timpul facultatii am urmat acel curs psiho-pedagogic care imi permite sa provesez. Si astfel am inceput sa adun actele necesare inscrierii la examen. Pentru inceput a trebuit sa dau o fuga la Facultatea de Psihologie de la Complexul Leu, unde m-am umplut de nervi si draci, deoarece doamnele secretare (dulci ca intotdeauna), m-au expediat foarte usor lasandu-ma stupefiat si cu anumite rezerve asupra dorintei mele de a incerca sa ma inscriu pentru titularizare. Dar sperand ca pana la termenul limita de depunere al dosarelor voi reusi sa le strang, m-am prezentat la centrul respectiv de examen pentru a depune actele pe care le aveam deja. Cand am intrat in curte nu stiam ce sa cred, se vindeau bilete la vreun meci al Stelei cu scopul de a-l injura pe Becali, sau se dadeau mici si bere pe gratis in vreo campanie. Dar nu, spre surprinderea mea invatamantul atragea din ce in ce mai multi tineri (si nu numai). Asa ca m-am trecut pe lista si am asteptat. Dupa vreo 5 ore, am reusit sa intru si sa ma inscriu, bineinteles cu promisiunea de a aduce toate actele necesare la timp.

Am reusit in cele din urma sa strang toate actele si sa ma inscriu la examen, spre usurarea mea. Dar desigur ca nu se putea ca asta sa fie totul. Primesc un telefon de la centrul de examen cum ca nu pot da examen la materia la care m-am inscris si ca trebuie sa ma prezint urgent acolo sa vedem ce se poate face. Eu am terminat Facultatea de Istorie, sectia Istoria Artei, iar in facultatea nu ne-a spus nimeni cum ca nu vom putea preda istorie. In cele din urma aflu ca singura materie la care pot sustine examen este Educatia plastica!!! Ce pot sa fac si accept aceasta posibilitate. Acum du-te la biblioteca, cauta bibliografie noua, invata cat poti in 10 zile pana la examen.

In fine astea fiind spuse, ajung la examen, imi gasesc cu greu locul in banca si asteptam subiectele (care vin normal dupa vreo 2 ore). Raman cu gura cascata la citirea acestora, dar ce sa fac am intrat in hora o joc pana la capat. Scriu si eu acolo vreo 8 pagini sa nu ma fac de ras (cand îi vedeai pe ceilalalti cerand foi incontinuu te gandeai ca îi doare burta sau cine stie ce altceva). Dupa cateva zile se afiseaza rezultatele si spre surprinderea mea si a tuturor cunoscutilor (probabil), reusesc sa iau o nota de trecere, care teoretic imi permite sa particip la sedinta publica de ocupare a posturilor. Ce distractie a fost!!
Ajung acolo cu cateva ore mai devreme si urmeaza o perioada de asteptare, delectandu-ma cu notele colegilor si numarand posibilitatea de a prinde si eu un post pe undeva, oriunde. Incepe sedinta si isi urmeaza cursul firesc, pana ce se ajunge la colegul meu (tot istoria artei), cand stupoare (pentru noi), nu putem sa ne alegem nici o scoala din cauza ca "aplicatia" nu ne permite acest lucru. Da dar a permis ca cele 60 de persoane din fata noastra sa poata, dar la noi nu se poate. "Incercati in septembrie" zice doamna inspectoare cu un zambet oarecum ironic. Si dupa ce am asteptat din nou vreo 5 ore, plecam cum am venit. Ceea ce s-a intamplat dupa ce am iesit si ce laude am adus sitemului si acelor care l-au facut nu e cazul sa reproduc acum.
Vine jumatatea lui august, cand este o noua etapa de repartizare. Ne prezentam si noi (eu cu oarecare indoiala), si din nou aplicatia ne "face felul". Doamna inspectoare zambitoare ca intotdeauna ne roaga sa incercam in septembrie si daca nici atunci nu se poate, ne vor da un post de necalificat.
Pai eu am terminat facultatea ca sa muncesc ca necalificat, am luat examenul si am urmat tot procesul ca sa ce. De ce nu mi-au spus de la inceput ca nu se poate, si îi scuteam si pe ei dar mai ales pe noi de tot circul asta.
Asa ca dragilor daca doriti sa lucrati ca bugetari, ca sunteti tineri si statul ar trebui sa va dea o mana de ajutor eu va rog doar atat m-ai ganditi-va odata cel putin.

prima parte

Salutare,

Eu sunt Stefan, si incepand cu aceasta seara incerc si eu sa imi etalez talentul scrisului in fata celor care doresc acest lucru. Sa spun cateva lucruri despre mine: am terminat Facultatea de Istorie, sectia Istoria Artei si in prezent sunt student la master tot la istorie si lucrez la o librarie online, unde pot spune ca deocamdata este exact ceea ce imi trebuie.
Astazi am inceput si eu, - ca multi altii -, facultatea. Ceea ce este de retinut este faptul ca eu "am avut curajul" sa ma inscriu la un master destul de diferit de ceea ce am urmat eu pe bancile facultatii, si astazi in sala de curs, desi profesorul vorbea fluent, raspicat si clar, eu puteam sa jur ca e vreo limba straina, cel putin straina mie. O sa imi ia ceva timp pana o sa recuperez, si o sa reusesc sa îi ajung din urma pe noi mei colegi. Cursul pot spune ca este unul foarte interesant, suna foarte bine - "Comunism vs Fascism"-, si sper sa reuseasca sa imi indeplineasca asteptarile.
Si in general, cursurile pe care o sa le urmez anul acesta au nume foarte interesante, sunt predate de persoane foarte calificate, sa speram ca si cei care le frecventeaza se vor ridica macar putin la asteptarile domnilor profesori (de mine nu sunt sigur). Incerc sa ma pun si in pielea lor ca doar a lipsit putin ca si eu sa fiu de parte celalalta a catedrei, dar din pacate sistemul nostru educational este depasit si foarte prost organizat incat iti vine sa faci orice altceva in schimb, dar despre ce am patit intr-o alta zi.

Cam atat pentru inceput.



Salve!