Nu ma consider o persoana foarte activa, dar nu sunt nici sedentar; cred ma pot incadra la categoria de persoane active care fac activitati fizice cam o dată - de doua ori pe săptămână, minim.
Imi place foarte mult tenisul si il practic destul de des, aici in functie si de timp, un turneu de tenis imi cam ocupa tot weekendul, asa ca nu pot sa fac asta in fiecare saptamana. Dar minim de doua ori pe luna o fac regulat.
Imi place si fotbalul, nu sunt foarte bun si probabil si din acest motiv nu am mai jucat de ceva timp. Mai cochetez si cu inotul, cardio, tenisul de masa si diverse activitati conexe.
Cea mai noua activitate care mi-a trezit cu adevarat interesul este alergarea. Daca cu ceva ani in urma nu prea ii vedeam rostul, nu ma atragea deloc, usor-usor si-a facut loc in programul saptamanal, si de cele mai multe ori chiar este o placere.
Pana sa ajungem aici, au fost cateva momente de chin, mai multe ganduri de a renunta, precum si ganduri de neputinta si de genul "dar ce imi trebuie mie asta?". Dar am reusit sa trec peste ele si chiar sunt multumit si mandru de mine ca am facut asta.
Eu nu am avut niciodata o rezistenta foarte mare la efort, si la fel ca in cazul multora, aici ne punem primele semne de intrebare, oare o sa pot eu sa alerg 3-5-10 km neintrerupti? Evident ca la inceput pasii au fost mici - alergam cate 1-1.5 km si simteam ca aia e, dar usor-usor am reusit sa cresc ritmul si am reusit destul de constant sa alerg 6-7 km fara pauza, pentru ca maximul sa fie de 10.5 km. Ceea ce imi dadea speranta pentru pasul urmator.
Daca alergi constant si faci cateva antrenamente pe saptamana, pasul logic este sa te inscrii la cateva concursuri, pentru ca doar acolo se poate vedea progresul. Si daca ai si niste prieteni foarte saritori, chiar daca poate tu nu esti pregatit, ei te ajuta, pentru ca se pare ca te cunosc mai bine decat te stii tu. Asa a fost si cazul meu, am fost inscris la Semimaratonul de la Brasov. Chipurile cadou. Daca aveti genul asta de prieteni, poate nu ar fi rau sa va vedeti ceva mai rar :)
Si astfel, pregatit sau nu, a venit momentul pentru primul meu semimaraton - 21 de km. Eu am alergat cel mai mult putin peste 10 km. Acum trebuia sa fac dublu!!
Semimaratonul de la Brasov a avut loc in ziua de 26 mai pe o vreme agreabila. Nestiind la ce sa ma aștept, mi-am impus cateva obiective. Cred ca este un lucru pe care fiecare dintre noi trebuie sa il facem. Ca nu le respectam, asta e alta discutie. Obiectivele mele erau urmatoarele: sa termin cursa pana in 2 ore si jumatate (limita este de 3 ore), sa nu fiu ultimul și, evident, sa o termin fara vreo accidentare sau alte probleme de sanatate.
Setimentele care te invadeaza cand astepti sa pornesti in cursa sunt unice, dar repede se disipeaza si altele noi si chinuitoare le iau locul.
Pana la kilometrul 5 nu stiu cum am ajuns, am vrut sa ma opresc de zeci de ori, picioarele ma ardeau ingrozitor, eram depasit de toata lumea - copii, femei, batrani, caini. Dar apoi ceva s-a intamplat, corpul meu a inceput sa imi demostreze din ce este facut si durerea a disparut si a venit momentul sa recuperam tot terenul pierdut. Si au urmat 5.5 km foarte buni in care am reusit sa imi gasesc ritmul si sa pastrez o constanta foarte buna. Si astfel am ajuns la punctul de hidratare de la jumatatea cursei.
Un punct de hidratare foarte bogat in alimente, cu ajutorul carora am reusit sa imi recapat fortele si sa pornesc cu optimism cealalta jumatate a cursei.
Au urmat inca 5.5 km la fel de constanti, cu un ritm bun, dar, usor-usor, am inceput sa simt oboseala si mici dureri la nivelul gambelor. Dar momentele de durere dispăreau atunci cand cei din jurul nostru ne incurajau cu asa de mult patos, capatai extra-energie.
Chiar mi-am dorit sa pot sa alerg intreaga cursa, sa nu merg, sa alerg chiar si la un nivel mai mic, dar sa alerg. Si apoi a aparut in calea noastra kilometrul numarul 16, de unde am avut de urcat spre Poiana Brasov 2 km, pe o panta destul de abrupta, toata lumea cunoaste drumul spre Poiana. Deja oboseala isi facea din ce in ce mai mult simtita prezenta si nu am reusit sa alerg continuu cei 2 km pana la kilometrul 18.
Odata ajuns sus, o scurta hidratare si mai avem doar 3 km. Floare la ureche, mai ales ca doi dintre ei erau pe coborare.
Am trecut linia de sosire dupa exact 2 ore 17 minute si 6 secunde, un timp pe care nici in cele mai frumoase vise ale mele nu îl visam.
Tragand concluziile, a fost o cursa foarte reusita pentru mine, promitatoarea si asteptam cu nerabdarea urmatoarea provocare.
Cat despre maraton: foarte bine organizat, traseu interesant, departe de a fi monoton, il recomand cu placere tuturor.
A urmat o perioada de pauza, in care si antrenamentele au fost mai rare, mai ales tinand cont de ceea ce urmeaza.
Semimaratonul montan Ciucas X3 are loc in fiecare an la inceputul lunii septembrie, si anul acesta s-a respectat traditia, 6-8 septembrie.
Nu vreau sa spun ca a fost o decizie gresita sa ma inscriu, dar cu foarte putina pregatire pe plat si cu zero pregatire montana, nu puteam sa am pretentii prea mari de la acest concurs. Obiectivele au fost sa termin sanatos, cel mai important, si apoi, daca se poate, sa scot sub 5 ore.
Pentru acest gen de concursuri trebuie sa iti schimbi echipamentul - sa ai incaltari de trail, sa ai un mic rucsacel cu diverse chestii - geluri, apa, geaca de ploaie, pentru ca pe munte totul este imprevizibil.
Eu chiar nu am fost constient cu adevarat de ce urmeaza, eram glumet, vesel si plin de entuzism, stari care o sa se disipeze imediat ce voi lua muntele in piept.
Cu adevarat dificila a cursei este prima parte, cea de urcare de aproximativ 8 kilometri, care este foarte dura, mai ales pentru cineva care nu a mai urcat pe munte de peste 5 ani.
Primii 4-5 kilometri mai gasesti resurse, mai bei apa, mai bagi un gel, dar spre finalul urcarii esti rupt, tragi de tine la maxim, incerci sa gasesti chiar si resursele pe care nu stiai ca le ai, te mai motivezi si reincarci admirând privelistea care, de multe ori, te lasa masca.
Si in final ajungi sus, inchizi ochii si lasi vantul sa te mangaie, privesti cerul, totul in jur si iti dai seama ca asta este premiul tau pentru ca ai reusit. Chiar daca la un moment dat nu credeai, ai reusit. Dar mai ai totusi 13 km, mare majoritate este coborare. Si te gandesti ca gata, daca pana acum ai urcat incet, monoton, ca un melc, urmeaza sa te desfasori, sa alergi, sa recuperezi, si asa mai departe, dar corpul tau nu prea este de acord cu asta si iti da si el de furca - blocarea muschilor, crampe. Na, lucreaza cu asta!
Nefiind obisnuit, a fost dificil si au urmat perioade mixte de alergare cu mers, de incercare de găsire a unui ritm. Sosirea la primul punct de alimentare a fost un dar divin, dar si acolo cred ca am gresit putin, consumand mai mult decat ar fi trebuit. Mare grija la asta.
Foarte grei au fost ultimii kilometri, am tras foarte mult de mine, pur si simplu nu mai puteam, asta era senzatia. Dar am reusit cumva sa trag de mine, si am reusit sa termin cursa, dupa 5 ore si un minut. Nu am reusit sa imi indeplinesc acest obiectiv, dar sunt multumit ca l-am terminat si mai ales ca am reusit sa o fac fara vreo problema.
In concluzie, un concurs foarte dificil, o adevarata provocare pentru mine, nefiind pregatit, dar foarte bine organizat, privelistile sunt incredibile si a meritat fiecare efort, fiecare strop de transpiratie, fiecare crampa avuta.
Si ne indreptam spre ultima parte a anului unde am ales sa mai particip la inca doua curse. Ambele in luna octombrie, la distanta de doua saptamani.
Prima dintre ele a fost Maratonul Bucuresti din 13 octombrie. Am auzit mereu lucruri bune despre acest concurs si am spus ca e momentul sa vad si eu cum este.
Din nou pregatirea a lasat de dorit, dupa Ciucas si pana la acest concurs am mai iesit doar de doua ori la alergat, destul de putin.
Obiectivul pe care mi l-am impus era sa incerc sa termin cu timpul sub cel de la Brasov. Un obiectiv destul de indraznet.
Acest maraton este un eveniment in sine, o stare de spirit. Anul acesta au fost la toate cursele in jur de 20.000 de participanti, ceea ce este un lucru extraordinar.
Traseul a fost destul de dinamic, clar se putea si mai bine, dar probabil ar fi afectat foarte rau traficul care si asa este cum este.
Pe mine m-a dezamagit zona destul de saraca de alimentare, cateva fructe, apa si ISO, doar daca aveai noroc sa dai peste el.
O decizie proasta pe care am luat-o a fost sa nu imi iau la mine nici un gel, si a contat destul de mult asta.
Ca de obicei, primii 5 kilometri au fost foarte dificili, dar apoi, usor-usor, am inceput sa prind ritm si prima jumatate a cursei m-am descurcat acceptabil. Negasind ISO la punctele de alimentare si neavand nici macar un gel la mine, dupa jumatatea cursei m-am cam taiat, energia a scazut cu rapiditate, au inceput sa apara crampele, ceva dureri in talpa si din pacate asta mi-a afectat destul de mult ritmul. Au fost portiuni in care pur si simplu am mers, si asta a fost.
Cursa am terminat-o dupa 2 ore si 30 minute. Mult mai slab decat m-as fi asteptat, dar nu putem mereu sa fim la acelasi nivel.
Un concurs bine organizat, foarte popular, pe care il recomand tuturor. Ceea ce il face interesant este ca are foarte multe tipuri de curse, pentru fiecare - cursa copiilor, 2.5 km, 10 km, 21 km, 42 km. Practic, oricine isi doreste poate sa participe.
Si ajungem si la ultimul concurs al anului - Maratonul International de la Iasi din data de 27 octombrie.
Fiind maraton international, am avut mari asteptari de la el, pe care din pacate nu le-a indeplinit.
Traseul a fost foarte monoton si plictisitor: sa alergi o bucata de 6 ori pentru semi si de 8 ori pentru maraton, la care se adauga o mica bucatica de traseu. Apoi a mai fost faptul ca nu s-a respectat norma de kilometri pentru curse, eu la semi am alergat aproape 17 km, cu 4 mai putin decat ar fi trebuit.
La lucruri pozitive putem trece punctele de alimentare, destul de bogate in produse, am avut apa si ISO din belsug.
Cat despre cum m-am descurcat, surprinzator de bine. Mi-am gasit destul de repede ritmul si am reusit sa il pastrez pana la final. Am avut si un gel, m-am folosit si de ISO, una peste alta a fost o cursa buna.
Am reusit sa termin cei 16.92 km in 1 ora si 41 de minute, iar un calcul scurt arata ca, daca cursa avea 21 km si as fi pastrat ritmul, as fi terminat in 2 ore si 5 minute, ceea ce ar fi fost cel mai bun timp al meu.
O experienta pana la final reusita, pe langa cursa am vizitat si orasul. Mereu este o placere sa revin in Iasi.
Si asa s-a terminat primul an in care am participat la semimaratoane. Ca sunt doar patru, nu stiu ce sa zic. Tinand cont ca pana acum experienta era zero, am putea spune ca sunt suficiente.
Pentru anul urmator sper sa reusesc sa particip macar la tot atatea, poate sa ridic putin miza, sa ma duc spre sase.
O sa incerc sa gasesc si alte orase, pentru a mixa alergarea cu placerea de a vizita. Printre obiective putem trece Cluj, Timisoara, Oradea, Arad, etc.
Primul concurs deja acontat este cel de la Timisoara, de la finalul lunii martie.
Conform aplicatie care imi masoara eforturile, anul acesta am alergat doar 230 de kilometri. Obiectivul pentru anul urmator o sa fie de 500 de kilometri. Vedem daca ne tinem de treaba.
Rezolutia numarul unu trebuie sa fie: sa facem sport!
Spor tuturor!
Imi place foarte mult tenisul si il practic destul de des, aici in functie si de timp, un turneu de tenis imi cam ocupa tot weekendul, asa ca nu pot sa fac asta in fiecare saptamana. Dar minim de doua ori pe luna o fac regulat.
Imi place si fotbalul, nu sunt foarte bun si probabil si din acest motiv nu am mai jucat de ceva timp. Mai cochetez si cu inotul, cardio, tenisul de masa si diverse activitati conexe.
Cea mai noua activitate care mi-a trezit cu adevarat interesul este alergarea. Daca cu ceva ani in urma nu prea ii vedeam rostul, nu ma atragea deloc, usor-usor si-a facut loc in programul saptamanal, si de cele mai multe ori chiar este o placere.
Pana sa ajungem aici, au fost cateva momente de chin, mai multe ganduri de a renunta, precum si ganduri de neputinta si de genul "dar ce imi trebuie mie asta?". Dar am reusit sa trec peste ele si chiar sunt multumit si mandru de mine ca am facut asta.
Eu nu am avut niciodata o rezistenta foarte mare la efort, si la fel ca in cazul multora, aici ne punem primele semne de intrebare, oare o sa pot eu sa alerg 3-5-10 km neintrerupti? Evident ca la inceput pasii au fost mici - alergam cate 1-1.5 km si simteam ca aia e, dar usor-usor am reusit sa cresc ritmul si am reusit destul de constant sa alerg 6-7 km fara pauza, pentru ca maximul sa fie de 10.5 km. Ceea ce imi dadea speranta pentru pasul urmator.
Daca alergi constant si faci cateva antrenamente pe saptamana, pasul logic este sa te inscrii la cateva concursuri, pentru ca doar acolo se poate vedea progresul. Si daca ai si niste prieteni foarte saritori, chiar daca poate tu nu esti pregatit, ei te ajuta, pentru ca se pare ca te cunosc mai bine decat te stii tu. Asa a fost si cazul meu, am fost inscris la Semimaratonul de la Brasov. Chipurile cadou. Daca aveti genul asta de prieteni, poate nu ar fi rau sa va vedeti ceva mai rar :)
Si astfel, pregatit sau nu, a venit momentul pentru primul meu semimaraton - 21 de km. Eu am alergat cel mai mult putin peste 10 km. Acum trebuia sa fac dublu!!
Semimaratonul de la Brasov a avut loc in ziua de 26 mai pe o vreme agreabila. Nestiind la ce sa ma aștept, mi-am impus cateva obiective. Cred ca este un lucru pe care fiecare dintre noi trebuie sa il facem. Ca nu le respectam, asta e alta discutie. Obiectivele mele erau urmatoarele: sa termin cursa pana in 2 ore si jumatate (limita este de 3 ore), sa nu fiu ultimul și, evident, sa o termin fara vreo accidentare sau alte probleme de sanatate.
Pana la kilometrul 5 nu stiu cum am ajuns, am vrut sa ma opresc de zeci de ori, picioarele ma ardeau ingrozitor, eram depasit de toata lumea - copii, femei, batrani, caini. Dar apoi ceva s-a intamplat, corpul meu a inceput sa imi demostreze din ce este facut si durerea a disparut si a venit momentul sa recuperam tot terenul pierdut. Si au urmat 5.5 km foarte buni in care am reusit sa imi gasesc ritmul si sa pastrez o constanta foarte buna. Si astfel am ajuns la punctul de hidratare de la jumatatea cursei.
Un punct de hidratare foarte bogat in alimente, cu ajutorul carora am reusit sa imi recapat fortele si sa pornesc cu optimism cealalta jumatate a cursei.
Au urmat inca 5.5 km la fel de constanti, cu un ritm bun, dar, usor-usor, am inceput sa simt oboseala si mici dureri la nivelul gambelor. Dar momentele de durere dispăreau atunci cand cei din jurul nostru ne incurajau cu asa de mult patos, capatai extra-energie.
Chiar mi-am dorit sa pot sa alerg intreaga cursa, sa nu merg, sa alerg chiar si la un nivel mai mic, dar sa alerg. Si apoi a aparut in calea noastra kilometrul numarul 16, de unde am avut de urcat spre Poiana Brasov 2 km, pe o panta destul de abrupta, toata lumea cunoaste drumul spre Poiana. Deja oboseala isi facea din ce in ce mai mult simtita prezenta si nu am reusit sa alerg continuu cei 2 km pana la kilometrul 18.
Odata ajuns sus, o scurta hidratare si mai avem doar 3 km. Floare la ureche, mai ales ca doi dintre ei erau pe coborare.
Am trecut linia de sosire dupa exact 2 ore 17 minute si 6 secunde, un timp pe care nici in cele mai frumoase vise ale mele nu îl visam.
Tragand concluziile, a fost o cursa foarte reusita pentru mine, promitatoarea si asteptam cu nerabdarea urmatoarea provocare.
Cat despre maraton: foarte bine organizat, traseu interesant, departe de a fi monoton, il recomand cu placere tuturor.
A urmat o perioada de pauza, in care si antrenamentele au fost mai rare, mai ales tinand cont de ceea ce urmeaza.
Semimaratonul montan Ciucas X3 are loc in fiecare an la inceputul lunii septembrie, si anul acesta s-a respectat traditia, 6-8 septembrie.
Nu vreau sa spun ca a fost o decizie gresita sa ma inscriu, dar cu foarte putina pregatire pe plat si cu zero pregatire montana, nu puteam sa am pretentii prea mari de la acest concurs. Obiectivele au fost sa termin sanatos, cel mai important, si apoi, daca se poate, sa scot sub 5 ore.
Eu chiar nu am fost constient cu adevarat de ce urmeaza, eram glumet, vesel si plin de entuzism, stari care o sa se disipeze imediat ce voi lua muntele in piept.
Cu adevarat dificila a cursei este prima parte, cea de urcare de aproximativ 8 kilometri, care este foarte dura, mai ales pentru cineva care nu a mai urcat pe munte de peste 5 ani.
Primii 4-5 kilometri mai gasesti resurse, mai bei apa, mai bagi un gel, dar spre finalul urcarii esti rupt, tragi de tine la maxim, incerci sa gasesti chiar si resursele pe care nu stiai ca le ai, te mai motivezi si reincarci admirând privelistea care, de multe ori, te lasa masca.
Si in final ajungi sus, inchizi ochii si lasi vantul sa te mangaie, privesti cerul, totul in jur si iti dai seama ca asta este premiul tau pentru ca ai reusit. Chiar daca la un moment dat nu credeai, ai reusit. Dar mai ai totusi 13 km, mare majoritate este coborare. Si te gandesti ca gata, daca pana acum ai urcat incet, monoton, ca un melc, urmeaza sa te desfasori, sa alergi, sa recuperezi, si asa mai departe, dar corpul tau nu prea este de acord cu asta si iti da si el de furca - blocarea muschilor, crampe. Na, lucreaza cu asta!
Nefiind obisnuit, a fost dificil si au urmat perioade mixte de alergare cu mers, de incercare de găsire a unui ritm. Sosirea la primul punct de alimentare a fost un dar divin, dar si acolo cred ca am gresit putin, consumand mai mult decat ar fi trebuit. Mare grija la asta.
Foarte grei au fost ultimii kilometri, am tras foarte mult de mine, pur si simplu nu mai puteam, asta era senzatia. Dar am reusit cumva sa trag de mine, si am reusit sa termin cursa, dupa 5 ore si un minut. Nu am reusit sa imi indeplinesc acest obiectiv, dar sunt multumit ca l-am terminat si mai ales ca am reusit sa o fac fara vreo problema.
In concluzie, un concurs foarte dificil, o adevarata provocare pentru mine, nefiind pregatit, dar foarte bine organizat, privelistile sunt incredibile si a meritat fiecare efort, fiecare strop de transpiratie, fiecare crampa avuta.
Si ne indreptam spre ultima parte a anului unde am ales sa mai particip la inca doua curse. Ambele in luna octombrie, la distanta de doua saptamani.
Prima dintre ele a fost Maratonul Bucuresti din 13 octombrie. Am auzit mereu lucruri bune despre acest concurs si am spus ca e momentul sa vad si eu cum este.
Din nou pregatirea a lasat de dorit, dupa Ciucas si pana la acest concurs am mai iesit doar de doua ori la alergat, destul de putin.
Acest maraton este un eveniment in sine, o stare de spirit. Anul acesta au fost la toate cursele in jur de 20.000 de participanti, ceea ce este un lucru extraordinar.
Traseul a fost destul de dinamic, clar se putea si mai bine, dar probabil ar fi afectat foarte rau traficul care si asa este cum este.
Pe mine m-a dezamagit zona destul de saraca de alimentare, cateva fructe, apa si ISO, doar daca aveai noroc sa dai peste el.
O decizie proasta pe care am luat-o a fost sa nu imi iau la mine nici un gel, si a contat destul de mult asta.
Ca de obicei, primii 5 kilometri au fost foarte dificili, dar apoi, usor-usor, am inceput sa prind ritm si prima jumatate a cursei m-am descurcat acceptabil. Negasind ISO la punctele de alimentare si neavand nici macar un gel la mine, dupa jumatatea cursei m-am cam taiat, energia a scazut cu rapiditate, au inceput sa apara crampele, ceva dureri in talpa si din pacate asta mi-a afectat destul de mult ritmul. Au fost portiuni in care pur si simplu am mers, si asta a fost.
Cursa am terminat-o dupa 2 ore si 30 minute. Mult mai slab decat m-as fi asteptat, dar nu putem mereu sa fim la acelasi nivel.
Un concurs bine organizat, foarte popular, pe care il recomand tuturor. Ceea ce il face interesant este ca are foarte multe tipuri de curse, pentru fiecare - cursa copiilor, 2.5 km, 10 km, 21 km, 42 km. Practic, oricine isi doreste poate sa participe.
Si ajungem si la ultimul concurs al anului - Maratonul International de la Iasi din data de 27 octombrie.
Traseul a fost foarte monoton si plictisitor: sa alergi o bucata de 6 ori pentru semi si de 8 ori pentru maraton, la care se adauga o mica bucatica de traseu. Apoi a mai fost faptul ca nu s-a respectat norma de kilometri pentru curse, eu la semi am alergat aproape 17 km, cu 4 mai putin decat ar fi trebuit.
La lucruri pozitive putem trece punctele de alimentare, destul de bogate in produse, am avut apa si ISO din belsug.
Cat despre cum m-am descurcat, surprinzator de bine. Mi-am gasit destul de repede ritmul si am reusit sa il pastrez pana la final. Am avut si un gel, m-am folosit si de ISO, una peste alta a fost o cursa buna.
Am reusit sa termin cei 16.92 km in 1 ora si 41 de minute, iar un calcul scurt arata ca, daca cursa avea 21 km si as fi pastrat ritmul, as fi terminat in 2 ore si 5 minute, ceea ce ar fi fost cel mai bun timp al meu.
O experienta pana la final reusita, pe langa cursa am vizitat si orasul. Mereu este o placere sa revin in Iasi.
Si asa s-a terminat primul an in care am participat la semimaratoane. Ca sunt doar patru, nu stiu ce sa zic. Tinand cont ca pana acum experienta era zero, am putea spune ca sunt suficiente.
Pentru anul urmator sper sa reusesc sa particip macar la tot atatea, poate sa ridic putin miza, sa ma duc spre sase.
O sa incerc sa gasesc si alte orase, pentru a mixa alergarea cu placerea de a vizita. Printre obiective putem trece Cluj, Timisoara, Oradea, Arad, etc.
Primul concurs deja acontat este cel de la Timisoara, de la finalul lunii martie.
Conform aplicatie care imi masoara eforturile, anul acesta am alergat doar 230 de kilometri. Obiectivul pentru anul urmator o sa fie de 500 de kilometri. Vedem daca ne tinem de treaba.
Rezolutia numarul unu trebuie sa fie: sa facem sport!
Spor tuturor!
