Andrzej Sapkowski: Anotimpul furtunilor, Witcher VIII

"Anotimpul furtunilor" este ultima carte a seriei "The Witcher", o completare a povestii, actiunea petrecandu-se undeva intre primele doua carti - Ultima dorinta si Sabia destinului. 

Aceasta carte ne introduce personaje noi si aduce completari celor care exista deja in serie. 

Ne reintalnim cu vechiul Geralt, cel dinainte de a o cunoaste pe Ciri, cel care era liber sa bata la pas continentul si sa le vina de hac monstrilor, lucru pentru care avea o reputie redutabila.

Doar ca sunt anumite momente in viata cand nu mai esti la fel de concentrat si te lasi in voia vieții si, câteodată, lucrul acesta ajunge sa te coste destul de mult.

Pe Geralt lucrul asta l-a costat pierderea armelor sale, fapt foarte important pentru un vrajitor, un spadasin de legenda, care fara ele nu mai putea sa isi duca la bun sfarsit misiunile.

Asa ca este momentul sa isi suflecele manecile și, impreuna cu bunul lui prieten Jaskier, sa afle cine si mai ales de ce i-au facut una ca asta. Cineva isi doreste ca el sa nu se mai poata apară? Și mai ales de ce?

Și, asa cum ne-a obisnuit autorul, pentru bunul nostru vrajitor urmeaza o serie intreaga de aventuri, care mai de care mai palpitante si extraordinare, in care o sa aiba de-a face cu vrajitoare, diversi monstri mutanti, regi, printi, tot felul de luptatori care ii doresc moartea. 

Dar la fel de bine cum are peste tot dusmani, are si cei mai buni prieteni, care il ajuta sa iasa din orice situatie, Jaskier si Yennefer, precum si prieteni noi pe care si-i face pe parcursul calatoriilor.

Daca sunteti fani ai serialului de pe Netflix, va recomand sa cititi toata seria "The Witcher", este foarte interesanta, plapitanta si cu greu o sa o lasati din mana. Eu am terminat-o pe nerasuflate si astept cu interes ecranizarea tuturor volumelor.

                                            Vezi Anotimpul furtunilor pe eMAG.ro

Igor Bergler: Minciuna lui Michelangelo

Imediat ce mi-a picat in mana aceasta carte mi-am dat seama cat de norocos sunt si ca nu o sa am liniste pana nu o termin. 

Un roman foarte alert, plin de suspans, actiune si mai ales un rau de informatii pe care cu greu reusesti sa le asimilezi, in acelasi timp fiind uimit si citind anumite pagini cu gura cascata.

Igor Bergler isi continua seria de carti foarte bine scrise si documentate, pe care nu vei dori sa le lasi din mana. 

Actiunea se petrece, de data aceasta, in Italia, la Roma si cam zguduie Vaticanul, ca sa zic asa.

Ne reintalnim cu profesorul Charles Baker, care se afla intr-o scurta vizita la rudele sale din Italia, si este invitat sa participe la o ancheta privind moartea violenta a unor cardinali de la Vatican. Aceste morti sunt pline de semne de intrebare si din cauza faptului ca simuleaza morti celebre din istoria crestinismului, in principal mortile violente ale apostolilor.

Incercam sa aflam ce leaga victimele si care ar fi cauza acestor asasinate in serie,cum niste persoane cucernice pot provoca atata ura si violenta. Aceleasi morti ritualice au loc si in Mexic si apare întrebarea "care este legatura intre aceste personaje?". 

Si autorul ne poarta prin istoria crestinismului, unde aflam ca nimic nu este asa cum pare, tot ce a ramas scris a fost bine gandit si asezat si oricine avea alta parere nu era lasat sa apuce sa o transmita mai departe.

Apar tot felul de intrebari - chiar a fost Isus cine ni se spune? Cum de crestinismul s-a dezvoltat asa de mult? De ce sunt atat de putine scrieri pastrate din timpul vietii lui?

Foarte bine documentate personajele din carte, ne aduc o multime de argumente si ne sadesc in minte destule indoieli.

Se pare ca in spatele acestor asasinate se afla o conspiratie terfianta si un document secret care ar distruge Biserica, document care s-a aflat in posesia celebrului Michelangelo si care acum, dupa sute de ani, ar iesi la iveala.

Si nu se poate sa existe un moment mai nefericit, deorece Vaticanul este ros de scandaluri nesfarsite de coruptie si pedofilie, iar crestinismul pierde adepti intr-un ritm alert, iar daca acest secret iese la iveala probabil ar insemna distrugerea Bisericii.

Un roman foarte captivant, care te tine in priza si nici nu iti dai seama cum s-au terminat cele peste 600 de pagini ale sale.

                                          Vezi Minciuna lui Michelangelo pe eMAG.ro

Inceput de toamna prin Dublin

 Am ajuns si la ultima vacanta din acest an, si anume simpaticul oras Dublin. 

Un oras care m-a surprins de la prima interactiune, un oras in care se intersecteaza experientele atat pentru minte, cat si pentru suflet. Unde oricine ai fi si orice asteptari ai avea, le poti indeplini. Unde nimeni nu se poate plictisi si poti gasi orice activitatea ti-ai dori sa o faci. 

Dublin este un oras cu putin peste 500.000 de locuitori, situat pe raul Liffey, si este capitala Irlandei. Este un oras plin de viata, care imbina foarte bine trecutul cu prezentul si mai ales cu viitorul. In el o sa gasim cladiri cu o valoarea istorica imensa, dar si unele moderne, de sticla și cu arhitectura ingenioasa.

Zborul pana acolo durează putin sub 4 ore si este operat de compania lor de casa, Ryanair. De la aeroport exista conexiuni foarte multe cu orasul, cel mai simplu mod este autobuzul. Au un sistem de taxare putin diferit, la numar de statii, un bilet pana in centrul orasului costa 3.30 euro, soferii accepta doar monezi, asa ca ar fi bine sa aveti marunt la voi.

Calatorind in perioada de pandemie au si ei cateva restrictii - masca in autobuz, magazine, certicatul digital in restaurante si in oricare alte zone închise, deși la momentul vizitei mele erau vaccinati in proportie de 90%. 

Am ales un zbor care a ajuns acolo in jurul orei 16 și, dupa ce ne-am cazat, am luat la pas orasul, in cele cateva ore ramase. Am gasit un hotel drăguț, ceva mai aproape de aeroport si la ceva distanta de centru, preferand sa descoperim orasul la pas.

In prima seara nu am avut un obiectiv anume, asa ca am umblat hai-hui pe strazile foarte simpatice, cu casute care mai de care mai uimitoare. Am ajuns putin si prin centru, obiectivul principal fiind ceva de mancare si niste Guiness - obiectiv realizat cu succes! 

A doua zi ne-am trezit doar cu un singur gand, Irish breakfast. Si l-am gasit. Gustos, urias, extraordinar.

Apoi, rostogolindu-ne, ne-am plimbat de-a lungul raului, admirand arhitectura orasului, spre primul mare obiectiv, Kilmainham Gaol, celebra lor inchisoare. Desi intrarea este libera, vizitarea se face cu tur si este nevoie de o programarea in avans. Noi am avut noroc ca am gasit cateva locuri libere si am putut sa ne strecuram. Timp de 128 de ani, aceasta inchisoare a fost martora celor mai tragice evenimente din istoria Irlandei, aici fiind arestati si chiar executati, oameni implicati in lupta de independenta si in razboiul civil. Este o parte impresionanta din istoria lor si ar fi pacat sa o ratati.

Urmatorul obiectiv este Castelul Dublin. Și aici intrarea este libera și, daca aveti programare, intrati cu prioritate. A fost ridicat la inceput de secol XIX și, de-a lungul timpului, a fost folosit ca fortareata, inchisoare si trezorerie. Daca sunteti admiratori de tablouri, sali vaste, piese de mobilier foarte frumos lucrate ar fi bine sa nu ratati acest obiectiv.

Urmeaza Catedrala Saint Patrick. Cea mai importanta si cea mai mare biserica din Irlanda, o constructie care a durat aproape opt decenii, nu trebuie trecuta cu vederea. Este impozanta si are un parc drăguț in care se aduna oamenii sa citeasca, sa se odihneasca pe iarba extraordinar de verde. 

Dupa atatea plimbari a venit momentul pentru putina odihna, cel mai bun loc ar fi un pub unde sa mancam ceva si neaparat sa servim putina bere. De data asta am mers clasic, fish & chips si Guiness, dar am fost pe deplin multumit.

Urmatoarea zi am inceput-o explorand imensul Phoenix Park. Este unul dintre cele mai mari parcuri din Europa, cuprinde, printre altele, si Gradina zoologica si Victorian Flower Gardens. Se pot face un numar impresionat de activitati in el, printre care plimbare, alergat, mers pe bicicleta, polo, cricket, etc. Tot in el gasim si celebrul monument Wellington, un obelisc cu o structura de 62 metri inaltime. A fost creat sa comemoreze victoriile Primului Duce de Wellington.

Urmatoarea destinatie a fost Portul din Dublin, si pentru asta a trebuit sa mergem pe malul raului Liffey. O plimbare foarte frumoasa, admirand nenumaratele poduri, printre care cel mai celebru fiind Samuel Becket Bridge. Cladirile si statuile de ambele maluri ale raului ofera o nota aparte acestui oras, nu stii incotro sa te uiti prima data, ce sa pozezi mai intai.

O alta destinatie ce nu trebuie ratata este Guiness Storehouse. Noi ne-am luat turul care cuprinde toate activitatile, si nu am regretat. A fost 28 de euro si cuprinde turul + o bere la barul de la ultimul etaj + o bere in care se imprima o poza cu tine, ceea ce este o experienta interesanta. Turul este captivant, invatand totul despre istoria acestei bauturi, de la inceput pana in zilele noastre. O sa faceti o gramada de poze, iar la final o sa dati navala in magazinul cu suveniruri si doar dimensiunile bagajului de intoarcere va pot face sa va limitati.

Dupa atatea plimbari prin oras am hotărât ca este momentul sa iesim putin din zona urbană si am hotarat sa vizitam zona de coasta, micutul satuc Howth. Pentru a ajunge acolo am luat un autobuz din centrul orasului, pentru care am platit tot 3.30 euro. Un fost sat pescaresc care acum s-a transformat intr-o suburbie a orasului Dublin, dar care inca pastreaza acea atmosfera. Avem un mic port si putem urca pe diferite alei, pentru a putea imortaliza privelistea, care de multe ori iti taie rasuflarea. Daca reusesti sa prinzi o zi frumoasa, o sa ai o experiente de neuitat, mai ales daca esti o fire mai aventuroasa.

Ultima zi am mers pe coasta opusa de Howth, in zona Killiney, si nu am regretat nici un moment. La fel ca si în ziua precedenta am gasit un autobuz care ne-a dus pana acolo, si apoi am luat la pas o buna parte din coasta. Am gasit un portulet dragut și, pe masura ce am mers de-a lungul coastei, am descoperit o mica plaja unde cativa indrazneti faceau baie desi afara erau 13 grade si noi eram imbracati cu doua randuri de haine. Apoi am explorat Killiney Hill Park, cu ale lui Obelisk si Piramida din Dublin, iar de acolo se deschide o priveliste extraordinara spre plaja, chiar dandu-mi senzatia ca as fi pe Coasta de Azur. De acolo de sus se fac niste poze foarte frumoase, numai bune de background. Apoi, coborand spre statia de autobuz, am trecut printr-un cartier select de case, avand senzatia ca sunt intr-un film american.

Fiind ultima seara, ne-am petrecut-o in centru, dand navala in magazinele de suveniruri si luandu-ne la revedere de la acest minunat oras.

Un oras care poate fi admirat si in 48 de ore, noi preferand sa il facem in patru zile mai lejer, desi media de pasi este undeva la 33.000, asa ca nu am fost lenesi. Mergeti si cu siguranta ca o sa il recomandati si voi mai departe! 

Polonia de la A la Z

Cum 2020 a fost un an sarac in excursii, am stabilit ca anul acesta sa recuperam si ne-am propus sa facem trei vacante. 

Asa cum am vazut in postarea anterioara, prima a fost spre mare, Macedonia-Albania, urmand ca urmatoarea sa fie in Polonia.

A fost o provocarea aceasta calatorie, mai ales datorita duratei, de 11 zile, si mai ales privind bagajul, deoarece am pastrat traditia si am plecat doar cu un rucsacel. Dar am reusit sa ma descurc. Ne-a ajutat si vremea, nefiind foarte cald, nu am transpirat in mod excesiv.

Am ales sa vizitam cele mai importante orase din Polonia, iar traseul nostru a aratat cam asa: Varsovia-Gdansk-Poznan-Wroclaw-Cracovia-Lodz. Putem spune ca am vazut mare parte din aceasta tara si am fost impresionat de ce am gasit aici. Poate sa fie un exemplu pentru Romania, asta e parerea mea.

Am beneficiat de faptul ca la sfarsit de august inca nu se instalase valul 3 al pandemiei nici la noi si nici la ei, si am avut nevoie doar la intrare in Varsovia sa aratam certificatul verde european, in rest am fost lasati sa ne vedem de treaba.

Ca mod de a ajunge in Polonia, noi am folosit avionul. Cea mai folosita linie aeriana spre aceasta destinatie este LOT, companie aeriana poloneza, dar fiind o companie de linie, preturile nu sunt cele mai mici. Daca nu va deranjeaza mai mult timp pierdut prin aeroporturi, se gasesc zboruri mai ieftine cu escale, Munchen, Viena, Bergamo, dar in loc de aproximativ 2 ore se ajunge pe la 5 ore.

Pentru Varsovia noi ne-am rezervat 3 zile si jumatate, dar se poate face si in 48 de ore, in functie de ce planuri aveti. Este un oras foarte frumos, modern, aerisit, plin de spatii verzi, un exemplu pentru multe capitale europene.

Noi am ajuns intr-o dupa amiaza de sambata, dupa ora 16. Din aeroport exista multe moduri rapide de a ajunge in oras, autobuze, tren, sistemul lor de transport este foarte bine pus la punct. 

Avand o după-amiază de sambata de petrecut, dupa ce ne-am cazat - am ales un dragut apartament prin Airbnb, chiar in apropierea ambasadei României - am luat la pas orasul. Fiind flamanzi, ne-am oprit prima data la Hala Koszyki, un loc recomandat pentru a servi masa, si chiar am gasit mancare pe toate gusturile - restaurante americane, burgeri, sushi, pizza, dulciuri, cam orice ai pofti.

Apoi am luat-o la pas pe frumoasele bulevarde. Pe seara ne-am oprit la un celebru local, Manekin - in care se servesc pankase de toate felurile: sarate - shaorma, tortilla, cu branza, etc; dulci - iar aici sunt fel si fel, cu mascarpone, nutella, raffaello, ciocolata de toate felurile, fructe, inghetata; o minunatie, bombe calorice, doar sa te tina stomacul. Este un local foarte popular, a trebuit sa asteptam afara la coada pana s-a eliberat o masa. Dar merita.

Ne-am incheiat seara cu o plimbare pe malul Vistulei, raul cel mai mare din Polonia. Au amenajat foarte frumos, o zona de promenada foarte populara, fiind si sambata seara foarte animata, terase, sezlonguri si oameni care veneau in valuri, de multe ori cu bautura in mana, doar pentru a sta pe malul apei impreuna cu cei apropiati.

Dupa o odihna bine-meritata, eram pregatiti pentru o zi full. Si chiar asa a fost. Am inceput prin traversarea raului pe unul din nenumaratele poduri si vizitarea Stadionului National. Apoi ne-am indreptat spre unul dintre obiectivele de neratat: Gradina Bibliotecii Universitare. Este o gradina construita pe acoperisul bibliotecii, plina de verdeata, flori, banci si o zona de petrecut timpul liber. Intrarea este libera si, fiind duminica, a fost foarte animata, am dat chiar peste cateva mirese.

Apoi am ajuns in centrul istoric, unde se gaseste Coloana lui Sigismund si Palatul Regal, iar langa este o terasa de pe care se poate admira Palatul Regal, orasul vechi, raul, stadionul si in general Varsovia de sus. Nu exista lift, iar scarile sunt putin incovoiate. Taxa este de 6 zloti, dar merita.

Dupa care am luat Centrul Vechi la pas, am admirat magazinele cu suveniruri, fel si fel de artisti stradali si in cele din urma am hotarat ca este timpul sa ne asezam sa savuram o masa traditional poloneza. 

Cel mai popular restaurant polonez din capitala este Zapicek. Il gasesti foarte des in drumul tau, dar de multe ori este foarte populat. Serveste mancare traditional poloneza, in special vestitele lor pierogi, un fel de coltunasi. Sunt atat ca fel principal - umplute cu branza, carne, cartofi, spanac, etc., cat si dulci - fructe de padure, branza dulce, fel si fel de sosuri. Pot fi prajite in ulei sau fierte. Nu trebuie ratate. Si nu evitati berea poloneza, merita incercata si savurata in cantitati cat mai potrivite.

In urmatoarea zi am vizitat Palatul Culturii, si am urcat pana la etajul 30, de unde am putut admira intregul oras, o priveliste de vis, chiar daca ziua a fost cam innorata. Alte locuri vizitate de noi au fost Muzeul Polin (în care este prezentată viata evreilor polonezi de cand s-au asezat aici și pana la holocaust), Centrul Stiintific Copernicus, foarte popular, mai ales pentru cei mici (neaparat sa va cumparati bilete cu cateva zile înainte), muzeul Wodki, daca vreti sa aflati istoria vodkai poloneze - foarte interesant, se termina cu o degustare.

In concluzie, este un oras care trebuie sa fie neaparat pe listele voastre de vizitat, nu trebuie ratat si trebuie savurat asa cum merita.

Noi ne-am continuat calatoria mai la nord si am plecat spre Gdansk. Un orasel foarte simpatic in nordul continentului, despre care am auzit numai lucruri frumoase. Si asa a fost. Am folosit ca mijloc de transport trenul. Desi mai au si ei intarzieri, totusi se misca destul de bine. Noi am facut economie si am mers cu trenuri intercity, la clasa a 2-a, dar totusi s-a mers bine, cu viteze de 160 km/h. Este indicat sa iti bilet cu o zi inainte, pentru a gasi loc, exista riscul sa calatoresti in picioare.

Gdansk este un orasel micut, dar foarte populat, plin de turisti. Cam totul se invarte in jurul centrului vechi, care este magnific. Casele în stil nordic, colorate si asezate in linie, care nu au cum sa nu iti placa si sa nu te faca sa le fotografiezi din toate unghiurile posibile. Plimbarea pe malurile raului Motlawa este foarte placuta, mai ales daca esti un fan al acestui tip de activitate. 

Am urcat in cupola bisericii Sfanta Maria, de unde am putut admira intregul oras, o priveliste de zile mari. Sunt aproape 500 de trepte de urcat, dar cand ajungi sus iti dai seama ca a meritat sa te arda genunchii.

Centrul vechi este traversat de Strada Lunga sau cum ii spun polonezii "Dluga", si pe ea sunt amplasate marea majoritate a obiectivelor turistice din Gdansk: Macaraua medievala, Poarta Verde, Fantana lui Neptun, Primaria, Curtea lui Arthur, Capela Regala. Strada Lunga reprezinta centrul cultural si istoric al orașului. Un orasel foarte simpatic, care merita cel putin o zi din viata noastra.

Calatoria a continuat mai spre sud, urmatoarea oprire este Poznan. Al cincilea oras al Poloniei dupa numarul de locuitori, Poznan este un oras turistic, plin de spatii verzi, parcuri si locuri de promenada. 

Unul dintre cele mai importante atractii este Muzeul National, urmand apoi Primaria, Zamek - cladirea care a fost folosita de nemti ca sediu in timpul războiului. Zona cea mai frumoasa din oras este Vechea Piata. Este inima orașului si a treia ca marime din Polonia, si gazduieste foarte multe obiective, cum ar fi: Vechea Primarie, Fosta Cancelarie, fantana zeitei Proserpina, precum si alte fantani care ii infatiseaza pe zeii Neptun, Apolo si Marte. Tot aici in piata gasim cafenele, restaurante, pub-uri, cluburi, diverse zone cu suveniruri.

Sunt foarte multumit ca am inclus acest oras in excursia noastra si daca aveti drum prin zona, sfatul meu este sa nu il evitati.

Ne continuam calatoria cu urmatoarea destinație - Wroclaw. Un orasel la fel de simpatic precum si cele de dinaintea lui, are foarte multe lucruri de oferit. 

Inima acestui oras este Piata Centrala sau Piata Rynek. O zona foarte frumoasa, plina de case frumos coloarate, multe dintre ele adapostind la parter restaurante, cafenele sau magazine. In piata gasim Primaria, precum si impresionanta Biserica Sf Elisabeta.

Wroclaw este traversat de raul Oder si plimbarea pe malurile lui este foarte placute. Sunt un mare fan al zonelor de promenada de pe malul apelor si fiecare oras care are asa ceva ma cucereste instant.

Dar Wroclaw are foarte multe obiective de vizitat, amintesc doar cateva aici: Catedrala, Universitatea, Raclawicka, Panorama Rotunda, Muzeul National, Palatul din Wroclaw, Sala Centenarului, si multe altele.

Un orasel foarte simpatic, pe ale cărui strazi ne-a facut mare placere sa ne plimbam si sunt sigur ca oricine ii va trece pragul o sa simta acelasi lucru.

Si am ajuns in al doilea oras al Poloniei, Cracovia. La fel ca Varsovia, este traversat de raul Vistula si are o zona foarte frumoasa de promenada amenajata pe mal, unde poti face plimbari, atat pe jos cat si cu diverse ambarcatiuni, poti servi masa la diversele restaurante de unde poti admira apusul si poti face niste poze ideale pentru Instagram.

Unul dintre cele mai importante obiective de aici este Castelul Wawel. Este impozant si nu poate fi trecut cu vederea. Este asezat pe varful unui deal, la sud de orasul vechi si are o mare valoare istorica. Aici a trait familia regala atunci cand Cracovia era capitala regala a Poloniei. Intrarea este gratuita, dar trebuie sa iti cumperi bilete daca vrei sa vizitezi diversele muzee, catedrala, castelul sau barlogul dragonului.

Piata Centrala din Cracovia este cea mai mare piata medievala din Europa si este inconjurata de multe case istorice. La orice ora este plina de muzica si fel de fel de artisti stradali. Poti sa o vizitezi la orice ora, chiar e indicat sa treci prin ea si ziua, dar si dupa lasarea serii. De acolo poti lua o trasura care sa te plimbe prin oras, pentru o experienta de neuitat. In Piata se gasesc si casute cu diverse lucruri de cumparat - de la magneti, dulciuri, waffles, pana la articole vestimantare si de decor. Piata este foarte animata la orice ora, dar intr-o sambata seara este o forfota de nedescris.

Auzind ca in Cracovia exista un muzeu in care pot vedea o opera a lui Leonardo Da Vinci, nu am ezitat sa ii calc pragul, Muzeul Czartoryski. Aici gasim celebra lui opera Dama cu hermina, pe care am admirat-o minute in sir. Dar nu este singurul tablou care merita admirat, acest muzeu avand o vasta colectie de tablouri foarte apreciate.

Alte locuri cu adevarat impresionate din oras ar mai fi Bazilica Sf Maria, cladirea Sukiennice, Turnul Primariei, monumentul lui Adam Mickiewicz, Muzeul de Ceara, Fortareata Barbakan, Poarta Florian si multe multe altele.

Acest minunat oras nu poate fi descris in zeci de pagini, cu atât mai puțin in cateva randuri. Nu pot sa zic decat sa mergeti acolo si sa va minunati cu ochii vostri.

Si astfel, dupa 11 zile de plimbari, descoperiri, sute de poze si o multumire sufleteasca imensă, ne-am intors acasa cu zeci de amintiri. O vacanta foarte frumoasa, in care am reusit sa bifam aprope tot ce ne-am propus. Va invit sa mergeti sa vizitati Polonia pentru ca merita!

Spre marea din Albania

 Nu este nimic mai placut in vacanta de vara decat sa explorezi locuri noi si, daca este inclusa si o plajă, cu atat mai bine.

Pentru anul acesta am ales ca destinatie Durres, o statiune de langa Tirana, in Albania. Am auzit lucruri foarte frumoase despre plajele din Albania si am spus ca este momentul sa le incercam.

Avand o distanta de parcurs de putin peste 1.000 km, am decis ca acest drum sa il facem din doua bucati. Asa ca traseul nostru a aratat asa: Bucuresti-Skopje-Ohrid-Durres, cu o zi plina de plimbari prin Skopje si o după-amiază foarte placuta la Ohrid.

Ne-am documentat foarte bine cu privire la tot ce ne este necesar: asigurarea auto care sa cuprinda cele trei tari pe care o sa le vizitam (Bug; Mkd; Alb), o asigurare medicala (pentru ca, pe timp de pandemie, e mai bine sa fii precaut), optiuni de roaming (doar Bulgaria este in UE, asa ca am cautat optiuni pentru celelalte doua), vigniete (am platit doar pentru Bulgaria, Macedonia are puncte de taxare pe autostrada, Albania nu are deloc).

Si am pornit la drum, dis de dimineata, incercand sa evitam aglomeratia dintr-o zi de lucru, dar si pentru ca aveam de facut in prima zi putin peste 600 km, un drum de 8-9 ore. Am stat putin in vama spre Bulgaria; desi era o zi de joi, a fost putina aglomeratie. Drumul prin Bulgaria cred ca il stie cam toata lumea, in proportie mare la fel ca in Romania, nimic extraordinar si nimic spectaculos. 

Nici in vama spre Macedonia nu am stat foarte mult, doar ca am fost verificati putin mai meticulos, dar nimic care sa ia prea mult timp sau sa fie exagerat. De la vama pana in Skopje sunt cam 130 de km, dar din pacate drumurile lor erau in constructie, in mare parte, si am inaintat putin mai greu. Am prins mai multe semafoare, mergandu-se de multe ori pe un singur sens. Momentan drumurile dintre vama si capitala nu sunt prea grozave, dar cand or sa fie gata, o sa fie o placere. Am ajuns in Skopje undeva in jurul orei 17:00

Am gasit o cazare foarte ok, un apartament foarte aproape de centrul orasului, cu parcare inclusa prin Airbnb. Și, mai avand cateva ore din aceasta zi, am decis sa ne plimbam putin prin imprejurimi si am ramas placut impresionati de acest foarte cochet orasel. Cum noi suntem un grup caruia ii place sa hoinareasca pe strazile fiecarui oras pe care il vizitam, pur si simplu ne-am plimbat fara un obiectiv clar, avand ca unic scop sa descoperim savoare acestui loc, lasand pe a doua zi lista cu nenumaratele obiective setate.

Dupa un somn bun, a venit momentul sa luam la pas orasul si sa vedem ce are de oferit. Fiind cazati foarte aproape de Piata Macedonia, am inceput de acolo, de la statuia impunatoare a lui Alexandru care domina peisajul. In apropiere gasim nenumarate poduri peste raul Vardar, Palatul de Justitie, Opera Nationala, Arcul de Triumf si nenumarate statui, cu diversi eroi nationali.

Apoi am urcat in Cetate, un loc de unde se poate admira mult mai bine intreg orasul, avand o priveliste extraordinara. Apoi mergand de-a lungul râului, am dat de Stadionul National, spre norocul nostru era deschis si l-am putut admira. Si am terminat ziua, petrecand ultima parte ai ei in uimitorul lor Bazar, un loc in care nu ai cum sa te plictisesti, poti gasi suveniruri, bijuterii, articole vestimentare, articole ornamentale și, bineînțeles, foarte multe zone atractive cu mancare si bautura. De incercat Doner cu Ayran, Burek, precum si alte delicii traditionale. Am prins o zi foarte calduroasa si mancarea nu ne-a prea facut cu ochiul.

In concluzie, Skopje este un oras care merita vizitat, o zi intreaga este suficienta pentru a putea acoperi cam tot ce are de oferit, dar daca sunteti in zona, nu il ratati. Nu o sa regretati.

Urmatoarea noastra oprire este Ohrid. 170 km mai la sud de capitala, este cunoscut datorita lacului cu acelasi nume, care este unul dintre cele mai vechi si adanci lacuri din Europa si care face parte din Patrimoniul UNESCO. 

Pentu macedoneni este marea lor, multi preferand sa isi petreaca concediul pe malurile lui. Este foarte frumos amenajat, avand o priveliste care iti taie rasuflarea de multe ori. Se pot face diverse plimbari pe suprafata lui, se poate lua masa pe malurile lui, iar pozele ies extraordinar! Era si pacat sa nu trecem pe aici in drumul nostru.

Am profitat de aceasta oprire pentru a lua masa, dar asa cum se intampla peste tot, preturile de aici sunt ceva mai piperate decat in alte parti, noi comparandu-le cu cele din Skopje. 

Am stat aici doar cateva ore, dar cu siguranta ai ce face si daca te hotarasti sa iti petreci ceva mai mult timp aici.

Am platit in cea mai mare parte cu cardul cat am stat in Macedonia, iar in zonele in care trebuie platit cash se accepta si euro si esti intrebat daca restul il doresti tot in euro sau in moneda locala, denar. Macedonenii sunt un popor prietenos, cu care reusesti sa te intelegi foarte usor. O sa revin cu placere.

Ne continuam drumul spre destinatia noastra finala, Durres.

La granita nu s-a stat foarte mult si am inceput periplul nostru prin Albania. Pe partea de drumuri am putea spune ca stau cam la fel ca noi, dar benzina este putin mai scumpa. Masina lor favorita este de departe Mercedes, chiar daca multe dintre ele sunt ceva mai vechi. Daca discutam putin de stilul lor de condus, aici e o discutie ceva mai intensa. Au un stil destul de haotic, se baga de multe ori fara sa se asigure, ei au ca scop doar sa isi asigure partea din fata a masinii, este obligatia ta sa le pazesti parte din spate.

Am reusit sa ajungem la cazare undeva in jurul orei 18:00. O cazare foarte bine aleasa, tot prin Airbnb, un apartament chiar pe plaja, langa un hotel simpatic, care in fiecare seara avea cate un artist live, asa ca am avut si atmosfera. 

Plaja frumos amenajata, linistita, gaseai sezlong la orice ora doreai, cu un pret acceptabil, 10 euro pentru 4 sezlonguri. Zona de promenada era plina cu diverse terase si restaurante, cu mancare pentru toate gusturile - supe, gratare, peste, doner, pizza, salate, inghetate; foarte gustoase si la preturi foarte avantajoase. Peste tot se putea plati cu cardul, dar daca doreai puteai achitat si in euro, iti faceau ei o conversie, mai mult sau mai putin avantajoasa.

Nu am fost cazati chiar in orasul Durres, ci putin in afara lui, asa ca intr-una din zile l-am vizita, era la 10 minute de mers cu masina. Un orasel dragut, micut, dar plin de istorie antica: Amfiteatrul Roman, Turnul Venezian, Marea Moschee. Are o si o faleza frumos amenajata si plina de restaurante cu mancare foarte buna. Noi l-am vizitat pe la orele pranzului, asa ca am luat masa la unul dintre ele.

Fiind foarte aproape de capitala Tirana, una din zile a fost rezervata pentru ea, doar ca din pacate am prins o zi foarte călduroasă, cu 37 de grade, si poate nu am reusit sa o savuram asa cum trebuie.

Un sfat - nu faceti city break-uri vara, cand sunt temperaturi asa de ridicate, atunci e momentul pentru mare, piscina si plaja; sau puteți alege orase mai la nord.

Pana la Tirana am facut cam 40 de minute si primul obiectiv pe care ni l-am setat a fost o vizita cu telegondola pe muntele Dajti, de unde am putut privi intreg orașul, avand o priveliste nemaipomenita. Zona este foarte bine amenajata, avand un restaurant, adventure park, mini golf si multe alte atractii pentru turisti.

Apoi am luat la pas orasul, asa cum ne place noua si desi a fost destul de cald, am savurat fiecare moment. Este un oras plin de istorie si de locuri de vizitat, enumar doar cateva - Piata Skanderberg unde troneaza statuia eroului national cu acelasi nume, Palatul de Cultura, Turnul cu ceas, Parcul Mare, Piata Maica Tereza, si multe altele. Ai cu ce sa iti ocupi timpul intreaga zi. Un oras care merita vizitat si admirat.

A venit momentul sa ne si intoarcem spre tara, doar ca am mai lasat un ultim popas inainte de venirea acasa. La fel ca la dus, am preferat sa facem drumul de 1000 km in doua transe, si pentru asta am decis de data aceasta sa ne oprim in Sofia. 

Mai fusesem pentru o scurta vizita prin 2017, dar era toamna, ploaie si o vreme nu foarte prietenoasa pentru a descoperi ce are acest frumos oras de oferit. Bineinteles ca noua ne plac extremele si acum am avut parte de 38-39 de grade, o vreme nu tocmai potrivită de plimbat pe afara.

Ne-am gasit o cazare foarte draguta, centrala, langa strada Vitosha, care este zona lor de promenada, si am putut sa ne plimbam in voie printre terase, pub-uri, magazine de lux si de suveniruri.

Si de acolo am luat la pas orasul, si am admirat tot ce are el mai bun: Palatul de Cultura, care are un dragut parc cu fantani arteziene; Catedrala Alexander Nevski, emblema orasului, datand din 1912; Teatrul; Parlamentul; Biserica St. George; situl arheologic Serdica; Palatul de Justitie.

Ziua am incheiat-o la unul din pub-urile lor, unde am consumat berea locala, precum si cateva feluri de mancare traditionale, din care amintesc tarator, celebra lor supa rece cu castraveti si usturoi.

Este un oras plin de istorie, foarte simpatic, in care nu ai cum sa te plictisesti.

Si astfel, cu inima trista, ne-am pregatit de finalul vacantei, asa cum se intampla de fiecare data. Dar am mai facut o oprire la Veliko Tarnovo pentru masa de pranz, la unul din localurile cele mai recomandate, Ego Pizza & Grill, unde am servit celebrele lor coaste de porc, care au fost gustoase.

Mereu drumul de intoarcere este trist, dar pentru noi nu era chiar asa, pentru ca intr-o luna aveam pregatita o alta plecare, cel putin la fel de frumoasa.

A fost o vacanta foarte frumoasa, am descoperit locuri uimitoare si cu siguranta o sa revenim in Albania pentru a putea admira si celebra Riviera Albaneza care se afla mai la sud, spre Grecia, am auzit numai lucruri extraordinare despre ea, nu mai zic de poze.

Albania ar trebui sa fie o destinatie populara pentru noi romanii, este la fel de accesibila precum Grecia referitor la drum, cu mai putina aglomeratie si mult mai ieftina si cu servicii foarte bune. Oamenii sunt prietenosi si chiar poti petrece o vacanta relaxanta si de pastrat in amintire o buna perioada de timp.

Andy Weir: Proiectul Hail Mary

Desi nu sunt un mare fan al cartilor SF, pot spune ca am devorat aceasta carte care, pur si simplu, m-a tinut agatat intre paginile ei de la inceput pana la sfarsit.

Autorul este un pasionat al spatiului cosmic, al mecanicii si fizicii, iar primul sau roman - "Martianul" - a fost  un succes, ajungand sa fie ecranizat. Si din cate se pare si acesta urmeaza aceeasi cale.

Personajul nostru principal este Ryland Grace, un profesor de gimnaziu, care a descoperit un microorganism consumator de energia solara, iar urmarea este evidenta, disparitia rasei umane in decurs de cateva decenii.

El se trezeste cu o lipsa acuta de memorie, pe o nava in spatiu, nestiind nici macar cum se numește si ce cauta acolo. Dar, incet-incet, memoria incepe sa il ajute si incepem sa construim povestea din bucati, ca un puzzle imens. Actiunea oscileaza intre prezent si trecut, si noi reusim sa punem cap la cap toate informatiile necesare pentru a intelege ce se intampla. Urmeaza un asalt de informatii tehnice, autorul nelasand nimic la voia intamplarii, un alt lucru pe care il apreciez la el.

Momentul culminant al povestii este intrararea in scena a lui Rocky, un personaj pe care toata lumea o sa il adore, modul in care cei doi interactioneaza si nu in ultimul rand umorul conversatiilor lor.

Aventura noastra spatiala este plina de suspans, rasturnari de situatie si o conlucrare foarte interesanta intre cele doua personaje, toate acestea împiedicând-te să lasi cartea din mana.

Și, asa cum este normal, finalul face toti banii.

Vor reusi sa salveze umanitatea? Vor gasi solutii la stoparea acestui microogranism? Va sugerez sa cautati si sa gasiti răspunsul în aceasta carte. Merita! 

Vezi Proiectul Hail Mary pe eMAG.ro

Fredrik Backman: Un barbat pe nume Ove

Ma tin sa citesc aceasta carte cam de cand am auzit de ea, mai precis de cand a fost tradusa la noi, de vreo cinci ani. Dar mereu aparea cate ceva, si am tot amânat-o. Acum, dupa ce am reusit sa o citesc, imi pare rau ca am asteptat atât de mult timp.

Este o carte pe care oricine dintre noi o poate trece lejer in top zece carti citite și, dupa ce o savuram, va fi prima carte pe care o vom recomanda oricarui om pe care il intalnim de atunci inainte.

Este imposibil sa nu iti placa, sa nu gasesti in ea ceva cu care sa te identifici, sa nu razi sau sa nu iti apara o lacrima in coltul ochiului.

Personajul nostru principal este Ove, un batranel simpatic care are niste principii bine stabilite si nu se simte comod sa se abata de la ele. Pentru el exista alb si negru, nu exista cale de mijloc, chiar daca a pierdut destule din aceasta cauza. Aceste principii au fost inspirate mai ales de tatal sau, printre care cele mai importante ar fi - nu a mintit, nu a parat nicioodata pe nimeni, nu a risipit nimic si a condus toata viata o singura marca de masina, Saab.

Ii aflam povestea plimbandu-ne din prezent in trecut, adunand informatii din fiecare capitol precum piesele unui puzzle imens, pentru ca la final sa fim cu adevarat mândri de ceea ce am realizat.

Si, cu toate ca era asa de incapatanat si hotarat ca totul are un rost si nu trebuie sa te abati de la reguli, si-a gasit o fata care sa il accepte si sa il iubeasca tocmai pentru ca era in acest fel. Si au trăit, pentru o perioadă, o viata fericita impreuna, asa cum a fost.

Dar, din păcate, fericirea este de scurta durata, iar el se trezeste din nou singur. Si nu poate sa isi canalizeze toata atentia catre munca, deoarece cei de acolo hotarasc ca este momentul sa fie pensionat. Si el ce poate sa faca acum? O persoana asa de activa, care nu a stat linistit nici o secunda in viata lui. Parca nimic nu mai are sens. Oare nu ar fi mai bine sa ajunga alaturi de draga lui sotie? 

Dar se intampla atatea lucruri, parca lumea asta nu vrea sa isi incheie socoteala cu el. Il tot trage inapoi. Dar oare de ce se intampla asta? Ce mai are el de rezolvat?

Merita sa cititi cartea si sa aflati raspunsuri la o multime de intrebari. O carte foarte frumoasa, plina de umor, trairi intense si emotii cum rar mai gasim in vreo alta carte.

Vezi Un barbat pe nume Ove pe eMAG.ro

George R.R. Martin: Foc si sange

Probabil la fel ca marea majoritate a celor care au citit seria "Cantec de gheata si foc", am ramas cu o multime de intrebari, mai ales legat de perioada anterioara actiunii, cea in care dragonii erau stapanii vazduhului. 

Noua carte "Foc si sange" ne raspunde la o buna parte din aceste curiozitati, in maniera bine cunoscuta a lui Martin, cu mult sange, tradari, uneltiri si mai ales foc.

Cronologia noastra se intinde pe aproximativ 130 de ani, de la cucerirea Westeros-ului de catre Aegon Intaiul si pana la urcarea pe tron a lui Aegon al III-lea.

Inainte de cucerirea lui Aegon, Westeros-ul era condus de vechi familii regale, fiecare cu propriile legi si traditii. Cucerirea a reusit cumva sa uneasca toate aceste teritorii, dar nu fara lupta și, pe alocuri, cu multa varsarea de sange. Singurii care au reusit sa le tina piept dragonilor au fost cei din Dorne, care au ramas in afara noul imperiu al lui Aegon.

Si astfel incepe dinastia Targaryen-ilor, cei care aveau sa stea pe Tronul de Fier vreme de aproape trei secole, o perioada agitata, plina de conflicte, violenta si tradari.

Din pacate pentru ei, nu toti urmasii lui Aegon Intaiul au fost demni de a conduce Westeros-ul, unii au fost meschini, altii delasatori, chiar nepriceputi, toate ducand la perioada cea mai neagra a dinastiei, conflictul numit "Dansul Dragonilor", cand lupta pentru succesiune aproape a dus la disparitia dragonilor. Pentru ca, in momentul in care Targaryen-ii se lupta intre ei, sunt implicati si dragonii, de ambele părți, iar rezultatul este unul devastator. 

Este interesant de urmarit cum si-au ridicat puterea stramosii unor nume care ne-au devenit asa de cunoscute, desi pe alocuri informatia este foarte bogata, si avem tendinta de a ne pierde in acest univers fantastic.

Stilul autorului, deja binecunoscut, continua si in aceasta carte: majoritatea eroilor, dupa ce savarsesc fapte de o inalta valoare, ajung sa moara din cauza celor mai stupide situatii, nimeni nu este in siguranta in niciun loc de pe continent, in nici un moment. Trebuie sa fii vigilent si sa ai mereu la dispozitie cel putin o arma de aparare.

Toti iubitorii acestui univers cu siguranta vor savura acest volum, asteptand cu si mai mare interes si dorinta viitoarele carti promise de autor.

Vezi Foc si sange pe eMAG.ro

Yuval Noah Harari: Sapiens

De cand a fost tradusa aceasta carte la noi mi-am dorit sa o citesc, dar din diverse motive am tot amanat. In sfarsit i-a venit randul, si asa cum ma așteptăm, nu am fost dezamagit. O carte foarte interesanta, as numi-o de capatai pentru fiecare dintre noi, desi daca suntem persoane cu tenta religioasa, am putea sa nu fim de acord cu ce citim in ea.

Harari reuseste sa acopere in intregime istoria omenirii, in cele 350 de pagini, si sa acopere multe goluri pe care invatamantul ni le-a lasat, voit sau nu. 

Imparte istoria omenirii in 3 mari etape:

- Revolutia Cognitiva - care incepe acum aproximativ 70.000 de ani - si in care Homo Sapiens se dezvolta foarte mult, exploreaza si ajunge sa fie singura specia Homo de pe aceasta planeta

- Revolutia Agricola - care incepe acum aproximativ 12.000 de ani - si in care se incepe cultivarea plantelor, domesticirea animalelor si apar asezarile permanente

- Revolutia Stiintifica - care debuteaza acum aproximativ 500 de ani - se incepe o importanta perioda de descoperiri si cuceriri, europenii cuceresc America si oceanele, incepe ascensiunea capitalismului.

Aflam ca acum 100.000 de ani pamantul era cutreierat de cel putin sase specii diferite de oameni - Homo erectus, Homo soloensis, Homo denisova, Homo ergatser, Homo rudolfensis si Homo sapiens. Totusi intrebarea este de ce, pana la urma, doar Homo sapiens sunt cei care au supravietuit? Aceasta este una dintre intrebarile la care primim raspuns in paginile acestei carti.

Foarte interesant mi se pare si motivul pentru care specia noastra a devenit o specie agricola, pana atunci fiind o specie de culegator-vanator, nevand nevoie de o asezare foarte mult timp si avand o dieta foarte buna si bogata in nutrienti. Daca stam si analizăm, totul poate parea o intamplare. Desi se pune ca noi am domesticit plantele si animalele, aflam ca, de fapt, totul s-a intamplat invers si ele ne-au domesticit pe noi, pana atunci fiind o specie libera si nomada.

Apoi ne explica necesitatea aparitiei religiilor, imperiilor si mai ales a banilor, lucruri care schimba pentru totdeauna istoria omenirii.

Dezvoltarea speciei noastre din pacate coincide cu disparitia multor specii de plante și, mai ales, de animale, care pana la contactul cu noi traiau o viata linistita si fericita. 

Apoi, o data cu Revolutia Științifică, din ce in ce mai mult cei care traiau linistiti si izolati de restul lumii au avut de suferit, nici un colt al acestei planete nu a ramas neatins si dezastrul lasat in urma de noi este ireversibil.

Pe final aflam cateva din previziunile lui pentru viitor. 

Oare se apropie finalul speciei Homo Sapines asa cum o stim? O sa fim inlocuiti de catre o specie noua de superoameni? Poate nu vom deveni nemuritori, dar cel putin a-muritor și, daca nu vom mai avea violente, putem avea o viata mult mai lunga.

Dupa ce termini de lecturat, ramai cu o lista uriasa de intrebari, la care fiecare dintre noi încercăm, in felul nostru, sa le gasim raspunsuri. Asa cum putem.

Vezi Sapiens pe eMAG.ro

Kurt Vonnegut: Abatorul cinci

Aceasta carte este, in egala masura plina, de umor, ironie, cat si de tristete, durere si mahnire. Subiectul cartii este unul dintre cele mai triste evenimente din al doilea Razboi Mondial, si anume bomabardarea orasului Dresda din februarie 1945. 

Un oras fabulos, care arata fantastic si pe care aliatii chiar nu aveau nici un motiv sa il bombardeze. Razboiul este aproape finalizat, nazistii erau infranti, iar dupa parerea multora acest fapt reprezinta clar un act de crima de razboi. Ca sa va faceti o idee, in acea noapte la Dresda au murit o suta treizeci si cinci de mii de oameni; aproape de doua ori mai multi ca numarul celor ucisi de boma atomica de la Hiroshima.

Recent am vizitat Dresda si orasul a fost frumos reconstruit, incercand sa se apropie cat mai mult de original. Dar mergand prin el ma incercau sentimente de mahnire si amaraciune ca nu am putut sa vad orasul in splendoare lui reala.

Autorul a fost prezent la acest masacru, avand norocul sa se afle printre supravietuitori si i-au trebuit douazeci de ani ca sa poate povesti intr-un stil unic, plin de umor negru, ceea ce s-a intamplat acolo.

Cartea are un stil haotic, deoarece trecutul, prezentul si viitor se intersecteaza de foarte multe ori, ajungand cateodata sa iti pierzi busola. Si ca o semnatura proprie, acest roman are o fraza care se repeta la nesfarsit, si anume "Asa merg lucrurile", care apare in momentul in care ne este prezentata moartea unui personaj. Pentru ca chiar asa merg lucurile.

Personajul nostru principal este Billy Pilgrim care este un barbat absolut normal, dar care are ghinionul sa se nasca in aceasta perioada si ajunge sa fie trimis pe front. Despre el nu putem spune ca este tocmai un viteaz, dar cumva reuseste sa supravietuiasca acestui flagel. Ajunge sa fie martor la bombardarea Dresdei. 

Intors acasă, se casatoreste cu o fata pe care nu o vrea nimeni, devine optometrist, face copii si pare ca viata i s-a asezat. Dar dupa un accident de avion, in care se loveste foarte puternic la cap ajunge sa fie  rapit de extraterestrii de pe planeta Tralfamadore.

Este expus intr-un fel de Gradina Zoologica alaturi de o actrita porno, Montana WildHack, si ea rapita de catre acesti extraterestri. Aici sunt prezentati celorlalti locuitori ai planetei, care se inghesuie sa le urmareasca pe aceste ciudate fiinte si obiceiurile lor.

Si toata cartea este o plimbare in timp, intre frontul celui de-al doilea razboi, viata linistita de familie si ceea ce se intampla pe planeta Tralfamadore.

Desi are trasaturi ale romanului SF, este un roman de razboi, putin altfel. Umorul si stilul in care este prezentat accentueaza atrocitatile vazute si intalnite de acesta.

Este o carte diferita, dar care trebuie neaparat citita.

Vezi Abatorul cinci pe eMAG.ro

Stephen King: J.F.K. 22.11.63

 

Nu sunt un mare cititor de Stephen King, ajungandu-mi degetele de la o mana pentru a le enumera, dar acest ultim roman este o capodopera. A intrat furtunos direct in top 10 carti citite. 

Imbina foarte bine stiluri care fac o simpla lucrare sa ajunga o opera desavarsita: documentar istoric, drama familiala, istorisire fantastica, thriller de spionaj si o frumoasa poveste de dragoste. Toate aceastea adunate, transforma aceasta carte intr-una dintre cele mai frumoase opere literare.

Personajul principal este Jake Epping, un profesor de engleza proaspat divorțat, care astepta vacanta de vara fara niciun plan, fără nicio directie. Cand bunul lui prieten, Al Templeton, brusc se imbolnaveste grav, desi cu câteva ore inainte arata in stare perfecta, ceva ii da de gândit. 

Si află de la acesta un lucru extraordinar, greu de crezut: in cămara restaurantului lui Al este o usa temporală care te poate trimite inapoi in timp, pe data de 9 septembrie 1958, si oricat timp ai petrece acolo, in prezent se scurg doar doua minute. Si orice noua calatorie resetează actiunile din calatoriile anterioare.

Si afla de la Al cum acesta si-a facut un plan: sa incerce sa opreasca asasinarea presedintelui Kennedy, crezand ca lumea ar beneficia de acest lucru. Dar trecutul nu vrea sa fie schimbat si acesta reactioneaza, iar una dintre aceste consecinte este imbolnavirea grava a lui Al.

Teama lui Jake este legata de ceea ce oamenii de stiinta numesc efectul fluturelui conform căruia, dacă modifici cel mai simplu şi nesemnificativ lucru în trecut, acesta poate să aibă reverberaţii puternice asupra multor alte lucruri. Daca schimbari mici de genul o persoana invalida pe care o salvezi de la accidentul care a adus-o in aceasta stare poate avea grave consecinte, dar o modificare asa de importanta ca salvarea lui Kennedy, ce consecinte vor aduce oare?

Dar la insistentele lui Al, Jake - sub pseudonimul de George Amberson - cedeaza si pleaca in misiunea vietii sale, salvarea lui Kennedy. Doar ca nu ii este atat de usor, deoarece in acea perioada nu exista tehnologia din prezent si el trebuie sa se descurce cu ce gaseste pentru a se asigura ca va opri criminalul. Oare Lee Harvey Oswald a actionat singur sau este un complot? Sunt intrebari la care Jake trebuie sa raspunda singur, inainte de a actiona si de a schimba destinul unei intregi natiuni, daca nu chiar al lumii.

O sa reuseasca Jake sa isi duca misiunea pana la capat? Oare schimbarea trecutului este un lucru pozitiv pentru viitor? Va invit sa va delectati cu o opera extraodinara, scrisa intr-un stil nemaipomenit, care vă va ține in priza si veți ajunge sa va doriti ca aceasta poveste sa nu aiba un sfarsit.

Vezi J.F.K. 22.11.63 pe eMAG.ro

Steve Berry: Protocolul Varsovia

Dupa ce am prins gustul romanelor scrise de Steve Berry, o sa fie cam greu sa ma tin departe de paginile pline de suspans, emotie si chiar cunoastere pe care autorul le impartaseste cu noi.

De aceasta data mi-a picat in mana cel mai nou roman tradus la noi - "Protocolul Varsovia". Pe langa obisnuitul thriller in care avem baietii buni si baietii rai, aceasta carte ne ofera si o lectie de istorie pe care am savurat-o cu mare placere.

Un alt motiv pentru care am indragit aceasta carte este ca m-a ajutat sa imi maresc lista de locuri pe care doresc sa le vizitez. Daca Varsovia era deja pe lista, mi-am mai trecut si Cracovia, cu interesantul castel Wawel, mina de sare de la Wieliczka, precum si Bratislava si Kosice.

Ne reintalnim cu Cotton Malone, fost agent al Departamentului de Justitie, acum pensionat, care fara voia lui se trezeste implicat intr-o poveste destul de dubioasa, dar asa cum il stim, nu poate sa stea deoparte. Parca situatiile la limita il atrag ca un magnet si el chiar nu face nici un efort sa se desprinda, odata ce ii prinde gustul. 

Statele Unite ale Americii doresc sa instaleze un scurt anti-racheta in Polonia, lucru cu care nici presedintele polonez, nici "prietenii" rusi nu sunt de acord. Si ca sa il costranga pe acesta, participa la o licitatie secreta care ii poate aduce cateva documente secrete din perioada comunista, incriminatorii pentru acesta. Numai ca la aceasta licitatie mai sunt invitate si alte tari cum ar fi, Iran, China sau Rusia, fiecare avand dorinta de a obtine aceste documente. Pentru a putea fi acceptat in aceasta licitatie trebuie sa prezinti cate o relicva sfanta din temuta Arma Christi.

Autorul ne poarta intr-o calatorie istorica in Polonia comunista, in care aflam cat de dificila a fost acea perioada si cum au reusit cetatenii acestei tari sa supravietuiasca, de la cei care au fost informatori ai Securitatii, pana la cei care au hotarat sa faca ceva si au infiintat Solidaritatea si au incercat sa lupte cu regimul. Aceste cicatrici ies la iveala chiar si astăzi si pot pune in pericol tot ce s-a construit dupa caderea comunismului.

Cine o sa reuseasca sa puna mana pe aceste documente? Oare Malone v-a face ceea ce trebuie si nu  va pune umarul la un santaj grosolan? Va invit sa cititi aceasta carte si sa va delectati cu fiecare pagina, fiecare emotie si fiecare intorsatura de situatie.

Vezi Protocolul Varsovia pe eMAG.ro

Jasper DeWitt: Pacientul

Am ales sa citesc acest roman la recomandarea ca ar fi cumva asemanator cu "Pacienta tacuta" si ca fanii acestei carti ar aprecia aceasta noua poveste. Nu sunt in totalitate de acord cu aceasta afirmatie, dar pot sa spun ca mi-a placut, cu greu am lasat-o din mana, chiar daca finalul nu a fost cel la care m-as fi așteptat si nu m-a lasat cu gura căscată, așa cum a facut-o "Pacienta tacuta".

Este un thriller psihologic, cu usoare tente spre genul horror, ceea ce a fost bine pentru mine, nefiind un fan al genului horror. Stilul in care este scrisa povestea este inedit, construit pe baza unor postari succesive pe internet, si ne dezvaluie povestea unui medic macinat de îndoieli care, prin dialogul cu cei care citesc, reușește, cu fiecare postare, sa ne tina interesul viu si mintea plina de intrebari si nesiguranta.

Doctorul nostru este Parker H., un medic rezident foarte bine cotat, inteligent si cu un viitor maret in domeniul psihiatriei. Dornic sa inceapa un nou capitol alaturi de viitoare sa soție, ajunge sa se angajeze in acest Institut de boli psihice care era mai mult o ruina, majoritatea pacientilor vin si pleaca. Numai unul sigur ramane permanent aici, Joseph M, cunoscut de toata lumea ca Joe. 

Acesta a ajuns aici in urma cu treizeci de ani, pe cand avea doar sase ani, si de atunci, oricat s-a încercat, nu a putut fi vindecat. Ca orice nou venit si dornic sa se remarce, Parker si-a pus in minte ca trebuie sa il vindece pe Joe, sau macar sa ii puna un diagnostic cat mai corect. Pentru asta cauta in arhiva dosarul acestuia, numai ca este incomplet, multe spatii goale sau sterse. Simte ca ceva nu este in regula.

Circula o multime de legende prin institut, cum ca persoanele care l-au tratat pe Joe au ajuns in pragul nebuniei, cu tentative de sinucidere, din pacate unele reusite. 

Parker se considera mai mult decat capabil sa il vindece si pentru asta face presiuni la director pentru a-l primi pe Joe ca pacient. Intalnirea dintre cei doi este cat se poate de normala, o discutie constructiva care te face sa te indoiesti de propria sanatate mintala. Daca totul este o conspiratie? De foarte multe ori aparentele insala si te gandesti, de mai multe ori, ca poate s-a facut o nedreptate. Cine este acest Joe? Si de ce l-au inchis atatia ani?

Cu fiecare pagina scursa vrei sa afli povestea lui, sa ii cunosti parintii, sa vezi locul in care a inceput totul si sa pui cap la cap fiecare piesa, ca într-un puzzle imens. Dar daca imaginea finala este ingrozitoare? Daca ai stii asta, ai mai termina puzzle-ul? 

O poveste foarte interesanta, foarte bine scrisa, alerta si plina de suspans. Cu greu te desprinzi de paginile sale, deși cred, totuși, ca putea elabora un final mult mai reusit. 

Vezi Pacientul pe eMAG.ro

Suzanne Collins: Balada serpilor si a pasarilor cantatoare

 A venit momentul sa ne intoarcem in Panem. Dupa cum stim din trilogia Jocurile Foamei, Panem-ul a luat fiinta peste ruinele unui continent cunoscut odata ca America de Nord intr-un viitor postapocaliptic. 

Ca simbol al puterii Capitoliului asupra celor douasprezece districte conduse cu o mana de fier, in fiecare an este organizat un concurs sadic si sangeros, Jocurile Foamei.

Douazeci si patru de adolescenti sunt luati de langa familiile lor si aruncati intr-o lupta pe viata si pe moarte, televizata in direct si urmarita cu frenezie. Doar unul dintre ei se va intoarce acasa faimos, bogat si... viu.

Numai ca de aceasta data ne intoarcem putin in timp, in dimineata in care incepe a zecea ediție si il gasim pe presedintele Coriolanus Snow in varsta de 18 ani, pregatit sa fie mentor in Jocuri. 

Trebuie sa facem abstractie de tot ceea ce stim din trilogie, deoarece in acest punct Jocurile sunt la inceput, iar interesul pentru ele este foarte redus. Este inca o faza incipienta, iar organizatorii incearca sa gaseasca noi moduri prin care sa starneasca interesul oamenilor. 

Tributurile sunt tinute in custile de la gradina zoologica, nu sunt hranite, iar in momentul in care sunt aruncate in arena, sunt lasate sa isi duca la final misiunea in ritmul lor, chiar daca acesta este mult mai lent.

Presiunea este foarte mare, deoarece Casa Snow a decăzut si unica lor sansa este ca tanarul Coriolanus sa reuseasca sa ajunga mentorul tributului castigator. 

Dar, desi incearca din rasputeri sa pastreze aparentele, sa nu se vada ca situatia lor financiara nu este la limita, nu toata lumea se lasa pacalita si drept urmare primeste umilitoare sarcina de a fi mentorul tributului feminin din Districtul 12, cel mai jos dintre cei de jos. 

Doar ca, imediat Coriolanus isi da seama ca are de-a face cu o persoana foarte speciala care, chiar daca nu ii poate aduce marele premiu, macar ii poate creste popularitatea si sansa la admiterea la facultate. 

Pe masura ce ajung sa se cunoasca, intre cei doi se naste o prietenie si tanarul nostru o sa incerce cu orice pret sa o tina in viata in arena. Dar cum sa faca asta? Sa respecte regulile, asa cum a fost crescut, sau sa faca orice e nevoie pentru supravietuire? 

Autoarea ne-a construit doua personaje complexe, mature, chiar daca varsta lor este inca fragedă. 

Coriolanus,  un tanar de 18 ani, care are o mare responsabilitate pe umerii sai, care are ca tel sa devina presedinte intr-o zi si care rezoneaza foarte bine cu felul in care Capitoliul a decis sa tina sub control districtele. 

Lucy Gray, tributul din districtul 12 care, desi poate sa ne duca cu gandul la o copie a lui Katniss, nu este deloc asa. Fiecare are povestea si personalitatea ei, singurele lucruri in comun pot sa fie ca vin din acelasi district, poate dorinta de a supravietui si de a incerca sa se elibereze de sub jugul Capitoliului.

Pe langa cele doua personaje centrale, avem foarte multe personaje suport, care reusesc sa creeze o poveste foarte interesanta, care se citeste pe nerasuflate.

Pentru mine reintoarcerea in Panem a fost foarte palpitanta si cred ca este un subiect care mai poate fi dezvoltat, daca si autoarea doreste. O recomand celor care au citit trilogia, precum si tuturor celor care au chef de o carte vie, plina de suspans, pe care cu greu poti sa o lasi din mana.

Vezi Balada serpilor si a pasarilor cantatoare pe eMAG.ro

Steve Murphy, Javier F. Pena: Vanatorii de oameni

Nu stiu de ce, dar mereu am avut o dorinta de a afla povestile din spatele marilor "raufacatori". Nu spun ca nu mi-a placut sa ma inspir din marii oameni, cei care au facut mult bine, cei care te motiveaza sa fii mai bun și la randul tau sa inspiri pe altii. Dar acesti oameni, care au reusit sa ocoleasca legea, sistemul si sa creeze imperii, au ceva care te atrage sa le afli povestea. 

Asta nu inseamna ca suntem de acord cu ceea ce au facut, nu ii admiram, ci doar suntem curiosi de felul in care le-a mers mintea, cum au putut sa creeze lucruri uriase din nimic. 

Cam asa sta treaba si cu Pablo Escobar. Un om cu o viziune clara, care nu s-a ferit sa faca orice a trebuit pentru a ajunge acolo unde si-a dorit. Din pacate aceasta cale este insangerata si indoliata de miile de morti care au fost infaptuite la ordinele sale. Viziunea sa, "plata o plomo", a creat cea mai negra perioada din istoria Columbiei si dintr-o persoana pe care multi o admirau, a ajuns sa fie persoana pe care toata lumea o vrea moarta.

Cei doi ne ajuta sa intelegem cu adevarat povestea primului narco-terorist al lumii, de unde a pornit totul, cat de mare era imperiul lui si cum au reusit sa il distruga. 

Ca sa intelegem mai bine totul, aflam cum au ajuns ei in DEA, de cata munca si de cat sacrificiu a fost nevoie pentru a ajunge acolo unde era cu adevarat nevoie de ei, ca sa intre in istorie.

Daca ati urmarit serialul "Narcos", cu siguranta ca stiti majoritatea evenimentelor si personajele implicate in acestea, dar cartea ne ajuta sa intelegem mai bine anumite situatii, cauza lor si, cu ajutorul explicatiilor venite de la cei care au asistat la ele, ne dam seama cu adevarat de cat de apasatoare era acea perioada pentru cei care traiau acolo. Asasinarea lui Lara Bonilla, prabusirea zborului Avianca, asasinarea lui Luis Galan, atacul asupra cladirii Ministerului de Justiție si multe altele sunt povestite in aceasta carte si ajungem sa ne dam seama de ororile de care acest om era in stare pentru a-si indeplini dorintele.

O carte foarte interesanta, in care aflam adevarata desfasurare a evenimentelor, provocarile pe care oamenii legii le-au avut de infruntat, de ce strategii inovatoare au avut nevoie pentru a pune capat cu succes domniei terorii celui mai cautat criminal din lume.

Vezi Vanatorii de oameni pe eMAG.ro