vineri, 19 aprilie 2019

Alex Michaelides: Pacienta tacuta

Pentru mine thriller-ele sunt cartile mele preferate. Si nu pentru ca sunt pline de crime si violente, ci pentru ca de fiecare data autorul reuseste sa se joace cu mintea mea, pentru ca la final sa imi ofere un deznodamant total neasteptat, negandit. Exact asa este si “Pacienta tacuta”.

Pe parcursul ei, de mai multe ori credeam ca am reusit sa imi dau seama de “cum sta treaba”, dar de fiecare data autorul schimba situatia si eu ramaneam cu o senzatie de bulversare, de nestiinta. O carte foarte bine scrisa, fara a trada ca este o carte de debut. Probabil experienta de la Holywood l-a ajutat foarte mult pe scriitor.

Alicia Berenson este o pictorita talentata cu o cariera stralucita. Are o viata de familie perfecta, fiind casatorita cu un fotograf foarte cunoscut de fashion, Gabriel. Dar aceasta viata perfecta se termina in momentul in care isi ucide sotul impuscandu-l de 5 ori. Din acel moment Alicia nu mai scoate nici un cuvant, intrand intr-o stare vegetativa, si este internata la o clinica psihiatrica.

In scena intra Theo Faber, un psihoterapeut care isi doreste foarte mult sa o trateze pe Alicia. Pentru asta se angajeaza la clinica la care aceasta este internata. Intre cei doi incepe o relatie foarte interesanta. Theo este hotarat sa o faca sa vorbeasca, sa o vindece. De multe ori nu ne mai dam seama cine este doctorul si cine este pacientul. Destul de repede interesul lui Theo pentru Alicia devine obsesiv, el vrand sa afle totul despre viata ei. Incepe sa investigheze tot ce s-a intamplat, incepand cu copilaria ei si pana in seara tragediei.

Dar pe masura ce “investigatia” lui avanseaza, se pare ca foarte multe personaje din apropierea Aliciei ar prefera ca aceasta sa taca. I se aminteste lui Theo ca el este psihoterapeut si nu politist. Dar incapatanarea de care da dovada nu il lasa sa cedeze in fata nimanui, chiar daca asta ii poate pune in pericol viata.

Care este adevarul? Oare pana la urma Alicia o sa vorbeasca? Reuseste Theo sa afle ce s-a intamplat in acea seara si sa o salveze?

Raspunsul la aceste intrebari si multe altele se gasesc in paginile acestei minunate carti.

V-o recomand cu mare placere. Din punctul meu de vedere poate candida cu succes la titlul de “Thriller-ul anului 2019”.  O carte care imbina psihoterapia cu putina munca de detectiv, in care se pune foarte mare accent pe perceptia umana, pe cat de mult ne este afectata viata de evenimentele din copilarie, cat de mult pot rani cateva cuvinte aruncate la intamplare, cat de mult pot afecta ele destinul.

Spor la citit!

                                                         Vezi Pacienta tacuta pe eMag

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu