duminică, 7 aprilie 2019

O scurta plimbare prin Viena


Surprinzator sau nu, desi se afla destul de aproape de noi, Viena nu era pe lista oraselor vizitate pana in acest moment. Si m-am gandit ca este momentul sa indrept aceasta "eroare".

Am ales ca perioada sfarsitul lunii martie, mai precis 28-31 martie. Si nu am gresit deloc. Vremea a fost frumoasa, cu temperaturi intre 16-20 de grade. O vreme numai buna de plimbari. Fiind un grup maricel, am ales sa ne cazam prin Airbnb, si am gasit un apartament simpatic cu trei camere. Am zburat cu Austrian Airlines, dar daca alegeti Ryanair preturile biletelor sunt ceva mai mici, plus ca puteti prinde (cu putin noroc) bilete la super oferte (10 euro).  Zborul dureaza aproximativ o ora si 20 minute.

Din aeroport pana in centrul orasului exista un tren care face doar 16 minute (pe ceasJ). Costul unei calatorii este de 12 EUR, dar daca achizitionati biletul dus-intors, economisiti 3 EUR, biletul fiind 21 EUR.


Transportul in comun este foarte bine pus la punct si acopera cam tot orasul. Pretul unei calatorii este de 2.40 EUR, iar un abonament de 24 de ore costa 8 EUR. Noi am folosit foarte putin transportul in comun, preferand cat mai mult mersul pe jos.

Ajungand in Viena dupa orele pranzului, am preferat ca in prima zi sa hoinarim prin centru. Am mers pe bulevardul cu magazine, am cascat ochii la celebrele branduri si ne-am cumparat cateva suveniruri.

Continuand plimbarea, am bifat cateva dintre obiectivele de pe lista noastra:
Museums Quartier, Piata Maria Tereza, Hofburg Imperial Palace, Coloana Ciumei.

 


Spre seara am hotarat sa cinam si am ales Centimeter. Un loc foarte interesant, cu mancare foarte buna, portii foarte mari si gustoase. Berea a fost la inaltime (si la propriu si la figurat J)

 


Aceasta a fost prima noastra zi.

Cea de-a doua zi a fost rezervata (inca din tara) pentru Schonbrunn. Asa ca ne-am trezit, am luat micul dejun si am pornit catre destinatia bine stabilita. Biletele le-am achizitionat online. Ne-am ales pachetul Winter Pass care cuprindea Palatul, gradina zoologica, serele, iar pretul a fost 35 EUR. A fost extraordinar! Si chiar ne-a luat intreaga zi!

 Am inceput cu Palatul. Prima surpriza a fost ca au ghid in limba romana. Pentru mine chiar a fost o surpriza! A doua surpriza a fost ca nu am avut voie sa facem nicio poza. Absolut nicio poza! Nu am mai intalnit aceasta regula in alta parte, dar a trebuit sa ne conformam. Palatul este fenomenal! Totul este foarte bine pastrat si ingrijit. Doar vazand cu ochii tai, poti realiza grandoare, maretia dinastiei Habsurgilor, viziunea lor si mostenirea lasata urmasilor. Ca un pasionat de istorie, pot spune ca a fost main-event-ul acestei calatorii. 

Am continuat apoi cu Serele Regale. Nu sunt un pasionat de botanica, dar impresia lasata este una foarte buna. Este un loc ideal pentru sedintele foto, pe care le-am si intalnitJ





A urmat, bineinteles, magnifica Gradina Zoologica. Este uriasa! Are un numar impresionant de animale, care mai de care mai exotice. Am fost dornici sa le vedem pe cele pe care nu avem cum sa le intalnim la noi in tara: ursi panda, girafe, hipopotam, pinguini, rinoceri, etc. Ne-am delectate si cu un spectacol facut de simpaticele foci, precum si cu un foarte bun langosi, eu preferandu-l pe cel cu wurst. Am parasite gradina la momentul inchiderii.

 

Ne-am continuat plimbarea pe aleile din jurul palatului, admirand peisajul. Se apropia apusul si era o vreme ideala pentru cateva (zeci) de poze, care mai de care mai artistice J

                                             




Dupa atatea ore de stat in picioare si mers, era timpul pentru o masa binemeritata. Am hotarat de data aceasta sa descoperim, la pas, un nou loc pentru cina. Si, dupa vreo ora, am reusit. Un local nu foarte atragator, dar cu o mancare foarte gustoasa, portii foarte mari, preturi mici si o servire ireprosabila. Daca aveti drum prin zona, il recomand: Zum Lieben Augustin.

A treia zi am inceput-o cu o alergare. Am vazut ca sunt foarte multi oameni care practica aceasta activitate in Viena, astfel ca am zis ca e cazul sa incerc si eu. Nu am exagerat, eram cam obosit totusi. Doar 5 km.  

Prima destinatie a zilei a fost Parcul Prater. Am vizitat Madame Tussaud. Nu am fost impresionat, ma asteptam la un numar mai mare de vedete, dar a fost ok. Am facut si cateva poze.




Ne-am continuat plimbarea prin parc. In timp ce o parte dintre noi au preferat sa se bucure de atractiile parcului, ceilalti au ales sa se bucure de o gustare: un langos, o inghetate, sau alte mici delicii J


Urmatoarea destinatie a fost Turnul Dunarii (Donauturm). Un loc care trebuie neaparat vizitat daca ajungeti in Viena! Pretul de intrare este de 14.50 EUR. Daca este o zi senina, veti avea o priveliste extraordinara asupra orasului. Am urcat pana la 150 de metri cu unul dintre cele doua lifturi. Perspectiva este minunata! Nu stii ce sa pozezi mai intai. Daca vreti, puteti urca si mai sus, la cafeneaua sau restaurantul aflate cu 10 metri mai sus. Acestea doua sunt rotative, ceea ce ofera o experienta inedita.

 

A venit randul Catedralei Sfantul Stefan. Pentru mine catedralele au insemnatate aparte, raman mereu uimit de grandoarea fiecareia. Diversele stiluri arhitecturale se imbina, stilul romanic, stilul gotic precum si putin baroc. Apoi am urcat cele 343 de trepte, pana la inaltimea de 60 de metri, de unde avem o priveliste foarte frumoasa catre centrul Vienei. Incercarea nu a fost deloc usoara, scarile sunt foarte inguste si este o mica provocare, mai ales la coborare. Urcarea costa 5 EUR.

 

Dupa acest tur de forta am considerat ca este momentul unei recompense. Ea a venit sub forma unei pauze in celebra Café Central. Acest local mi-a fost recomandat cu drag, si nu regret niciun moment ca am decis sa il vizitez. Café Central a fost deschisa in 1876 si spre sfarsitul secolului XIX era centrul de intalnire al intelectualitatii vieneze, si nu numai. Printre cei care o frecventau, putem reaminti pe Freud, Stalin, Hitler, Trotki, Tito, Adler, etc. Un local care este foarte frecventat si astazi, motiv pentru care a trebui sa asteptam cateva minute eliberarea unei mese. Interiorul este foarte interesant, tavanul parca te hipnotizeaza. Pentru un moment am inchis ochii, si parca m-am intors in timp. In surdina se auzeau cateva acorduri fine de muzica. Chiar te treceau fiori de placere! Va recomand cu mult drag sa mergeti acolo.

 

Ultima destinatie a calatoriei noastre a fost Palatul Belvedere. Dar, pentru ca deja se inserase si trecuse ora inchiderii, am reusit sa vizitam gradinile sale. Cu siguranta ca, la lumina zilei, arata mult mai impresionant.

Am mai fi avut nevoie de inca  o zi pentru a bifa toate obiectivele de pe lista noastra, dar mai mult ca sigur ne vom intoarce pentru a continua experienta.


Viena este o destinatie ofertanta, unde nu ai cum sa te plictisesti. Poate fi vizitata atat in cuplu, familie, cat si in grupuri de prieteni. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu