fotbal + carte = ???

De cand eram mic tot aud expresii de genul ca fotbalistii nu sunt prea destepti, prea cititi si nu prea se descurca in fata camerelor de vedere. Cum am mai crescut am constientizat, ca in mare parte este adevarat ceea ce se tot spune despre acesti sportivi.
Dar daca iti faci o cariera sportiva, asta inseamna ca trebuie uitata, lasata la o parte scoala? Sunt, este adevarat cativa jucatori care provin dintr-un mediu sarac, unde munceau si nu aveau timp de scoala, sau care pur si simplu au ales una din cele doua.
Sunt cativa care dupa ce reusesc in cariera sportiva, se reorienteaza si isi continua studiile de mult abandonate. Am vazut anumiti fotbalisti care si-au luat diploma de bacalaureat la varsta de 30 de ani. Nu este o rusine. Precum exista si altii care sunt absolventi de facultati, chiar poate doctori in sport (de obicei). Asta, din pacate nu inseamna mare lucru. Pentru ca de multe ori cand îi vezi la vreun interviu, iti vine sa il iei la palme. Aceleasi expresii, aceleasi raspunsuri, aceeasi exprimare greoaie. Si stai si iti dai seama ca dupa politicieni, ei sunt persoanele care apar cel mai des "pe sticla". Oare si asta sa fie o cauza a situatiei in care suntem. Pe toate planurile.
Luandu-l exemplu pe Gheorghe Hagi. Un extraordinar jucator, poate cel mai mare din istoria noastra; un om bun, care da mereu dovada de marinimie si noblete. Dar cand îi asezi un microfon in fata parca il asezi pe rug, sau îi faci cel mai mare rau posibil. Poate multa lume a criticat pentru ca el este imitat la emisiunea "Mondenii", dar eu am urmarit atent originalul si copia si din pacate pot aseza intre cei doi un semn de egalitate.
Un alt exemplu s-a intamplat chiar sambata care a trecut. La Teatrul de Comedie a venit marea echipa Steaua Bucuresti. In holul teatrului se afla un stand de carte : de la Marquez, Sparks, Puric, Salinger, Hertha Muller, Malaele pana la Tarkovski, Coehlo si altii. Macar de ochii televiziunii daca nu din un anumit interes puteau sa arunce un ochi. Dar ei au reusit sa ma uimeasca cu un interes urias as putea spune asupra deja cunoscutului "Atlas de mitocanie urbana". Parca ar fi descoperit America sau India, asa de incantati erau.
Ce mai pot spune decat ca :
Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul
vorba marelui nostru Mircea Badea.

Probabil dupa cum ati observat unul dintre "evenimentele" ultimelor zile este cel al castigarii Premiului Nobel de catre germano-romanca Hertha Muller. Desigur ca acum toata lumea vorbeste de ea, mai ales cei din tara si sunt "mandrii" de reusita ei. Dar multi dintre ei nu stiu cine este ea, ce a scris si tot ceea ce inseamna Hertha Muller. S-a nascut in judetul Timis, tatal ei era un svab banatean iar mama scriitoarei, ca marea majoritate a populaţiei de naţionalitate germană din România (cei între 17-45 de ani), după accederea comuniştilor la putere, a fost deportata in 1945 in Uniunea Sovietica. Acolo a fost deţinută timp de cinci ani într-un lagăr de muncă forţată. A facut studii de germanistica si limba si literatura romana la Universitatea din Timisoara intre 1973-1976. Prietenia cu membrii Aktionsgruppe Banat (în româneşte: „Grupul de Acţiune Banat”), format din studenţi şi scriitori de etnie germană din România, care aveau o atitudine protestatară, neacceptată de regimul comunist, a adus-o în atenţia Securităţii. Ca urmare a refuzului ei de a colabora cu Securitatea, Herta Müller a fost concediată şi expediată pentru reeducare într-un „mediu muncitoresc sănătos” la întreprinderea „Tehnometal”, unde a lucrat ca traducătoare. Ulterior, şi-a câştigat traiul lucrând în calitate de profesor suplinitor în diferite şcoli, între altele, în Liceul Nikolaus Lenau din Timişoara şi la câteva grădiniţe şi acordând ore particulare de germană. Biografia ei este prezentată în volumul „Regele se înclină şi ucide”.Volumul de debut, „Niederungen” - „Ţinuturile joase”, a apărut în 1982, după o puternică confruntare cu cenzura, care i-a defrişat simţitor manuscrisul. Peste doi ani, cartea a fost publicată şi în Republica Federală Germania, exact aşa cum fusese scrisă de autoare. Reacţia autorităţilor din România a fost dură: i s-a interzis să mai publice.Ca urmare a interdicţiei, în 1987 Herta a emigrat în Republica Federală Germania, împreună cu soţul ei de atunci, scriitorul Richard Wagner. În anul 1999, Herta Müller a fost nominalizată de guvernul german la Premiul Nobel pentru Literatură. În anul 2008, Herta Müller a fost nominalizată pentru a doua oară, din partea Germaniei, pentru Premiul Nobel pentru Literatură.După ce a fost nominalizată pentru a treia oară, în data de 8 octombrie 2009 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură, pentru „densitatea poeziei şi sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaţilor”, fiind a douăsprezecea femeie care primeşte acest premiu. Pentru mine si sper ca doar pentru mine, in momentul in care am auzit cine a castigat premiul, acel nume nu mi-a spus nimic. Poate ca eram prea mic cand a plecat din tara, dar dupa caderea comunismul ar fi trebuit sa fie mai mediatizata mai ales ca a castigat o serie de premii pana la Premiul Nobel. Am norocul ca in acest moment sa lucrez cu carti si am observat ca imediat ce s-a auzit cine a castigat si mai ales ce nationalitate are, comenzile pe cartile ei au curs siroaie. Nu spun ca este un lucru rau, mai bine mai tarziu decat niciodata, dar ar trebuie sa ne pretuim mai mult valorile, nu numai cand sunt in varful piramidei ci mai ales atunci cand sunt jos, cand au mai multa nevoie de noi. Din multimea de carti publicate ale ei, doar doua mi-au trecut prin maini si nu pot spune ca am fost foarte impresionat. Prima este o carte de poezii intitulata "Este sau nu este Ion". Volumul reuneste poezii folosind cuvinte decupate din reviste, cu precadere din Plai cu boi: cu texte vaporoase, suprarealiste, jucause. Un deliciu literar si vizual, poeme si colaje simultan, un volum care se cere nu numai citit, ci si privit. Este prima carte scrisa in romana a autoarei de la plecarea in 1987 in Germania. A doua carte este un roman intitulat "Animalul inimii". Roman premiat in 1998 cu prestigiosul International IMPAC Dublin Literary Award. „Am scris aceasta carte in memoria prietenilor mei romani care au fost ucisi in timpul regimului Ceausescu. Am simtit ca este datoria mea sa fac asta.” (Herta Muller) „Fiecare carte a acestei scriitoare germane nascuta in Banatul romanesc, indiferent de genul abordat, poarta amprenta terorii secrete care nu poate fi stearsa din memoria ei. In cartile Hertei Muller, Securitatea nu este doar o institutie represiva, ea imbraca toate aspectele raului uman: de la umilinta si hartuire pina la frica, tortura si moarte. De aceea, dialogurile ei cu Securitatea nu se limiteaza la obisnuitele anchete care apar de obicei ca trase la indigo in majoritatea cartilor pe aceasta tema. La Herta Muller raul se arata ca o premonitie in fiecare detaliu al lumii inconjuratoare: sint mesaje secrete in plante, in obiecte, in ritualurile zilei, graiuri ascunse pe care numai ea le stie vedea si de aceea textul insusi pulseaza de senzori care semnalizeaza alarma. Cea mai complexa si mai completa carte a Hertei Muller este in acest sens Animalul inimii, o carte care te invata sa rezisti, sa te salvezi, sa traiesti.” (Nora Iuga) Acestea fiind spuse, daca puteti cititi-le, analizati-le, chiar daca nu va atrage genul este important sa trecem prin ele, pentru ca daca a primit Premiul Nobel inseamna ca totusi este ceva important acolo, si pentru noi, pentru tara asta pentru mandria noastra nationala. Romanul "Animalul inimii" il recomand mai ales acelora care erau foarte mici sau nu erau nascuti inca in perioada comunista, deoarece prezinta altfel acele vremuri tulburi din istoria noastra.
Numai bine!

Am sa incep aceasta povestioara cu o mica expresie care se aude din ce in ce mai des la noi in ultimul timp si anume "Romania este tara tuturor posibilitatilor".

Asta vara am terminat si eu facultatea, ca probabil cateva mii din tara asta si alte cateva milioane de pretutindeni. Si gandindu-ma spre viitor, la dorinta de a face un master imediat, am hotarat sa ma inscriu la examenul de titularizare care mi-ar fi permis sa pot preda la o scoala generala. Bineinteles ca in timpul facultatii am urmat acel curs psiho-pedagogic care imi permite sa provesez. Si astfel am inceput sa adun actele necesare inscrierii la examen. Pentru inceput a trebuit sa dau o fuga la Facultatea de Psihologie de la Complexul Leu, unde m-am umplut de nervi si draci, deoarece doamnele secretare (dulci ca intotdeauna), m-au expediat foarte usor lasandu-ma stupefiat si cu anumite rezerve asupra dorintei mele de a incerca sa ma inscriu pentru titularizare. Dar sperand ca pana la termenul limita de depunere al dosarelor voi reusi sa le strang, m-am prezentat la centrul respectiv de examen pentru a depune actele pe care le aveam deja. Cand am intrat in curte nu stiam ce sa cred, se vindeau bilete la vreun meci al Stelei cu scopul de a-l injura pe Becali, sau se dadeau mici si bere pe gratis in vreo campanie. Dar nu, spre surprinderea mea invatamantul atragea din ce in ce mai multi tineri (si nu numai). Asa ca m-am trecut pe lista si am asteptat. Dupa vreo 5 ore, am reusit sa intru si sa ma inscriu, bineinteles cu promisiunea de a aduce toate actele necesare la timp.

Am reusit in cele din urma sa strang toate actele si sa ma inscriu la examen, spre usurarea mea. Dar desigur ca nu se putea ca asta sa fie totul. Primesc un telefon de la centrul de examen cum ca nu pot da examen la materia la care m-am inscris si ca trebuie sa ma prezint urgent acolo sa vedem ce se poate face. Eu am terminat Facultatea de Istorie, sectia Istoria Artei, iar in facultatea nu ne-a spus nimeni cum ca nu vom putea preda istorie. In cele din urma aflu ca singura materie la care pot sustine examen este Educatia plastica!!! Ce pot sa fac si accept aceasta posibilitate. Acum du-te la biblioteca, cauta bibliografie noua, invata cat poti in 10 zile pana la examen.

In fine astea fiind spuse, ajung la examen, imi gasesc cu greu locul in banca si asteptam subiectele (care vin normal dupa vreo 2 ore). Raman cu gura cascata la citirea acestora, dar ce sa fac am intrat in hora o joc pana la capat. Scriu si eu acolo vreo 8 pagini sa nu ma fac de ras (cand îi vedeai pe ceilalalti cerand foi incontinuu te gandeai ca îi doare burta sau cine stie ce altceva). Dupa cateva zile se afiseaza rezultatele si spre surprinderea mea si a tuturor cunoscutilor (probabil), reusesc sa iau o nota de trecere, care teoretic imi permite sa particip la sedinta publica de ocupare a posturilor. Ce distractie a fost!!
Ajung acolo cu cateva ore mai devreme si urmeaza o perioada de asteptare, delectandu-ma cu notele colegilor si numarand posibilitatea de a prinde si eu un post pe undeva, oriunde. Incepe sedinta si isi urmeaza cursul firesc, pana ce se ajunge la colegul meu (tot istoria artei), cand stupoare (pentru noi), nu putem sa ne alegem nici o scoala din cauza ca "aplicatia" nu ne permite acest lucru. Da dar a permis ca cele 60 de persoane din fata noastra sa poata, dar la noi nu se poate. "Incercati in septembrie" zice doamna inspectoare cu un zambet oarecum ironic. Si dupa ce am asteptat din nou vreo 5 ore, plecam cum am venit. Ceea ce s-a intamplat dupa ce am iesit si ce laude am adus sitemului si acelor care l-au facut nu e cazul sa reproduc acum.
Vine jumatatea lui august, cand este o noua etapa de repartizare. Ne prezentam si noi (eu cu oarecare indoiala), si din nou aplicatia ne "face felul". Doamna inspectoare zambitoare ca intotdeauna ne roaga sa incercam in septembrie si daca nici atunci nu se poate, ne vor da un post de necalificat.
Pai eu am terminat facultatea ca sa muncesc ca necalificat, am luat examenul si am urmat tot procesul ca sa ce. De ce nu mi-au spus de la inceput ca nu se poate, si îi scuteam si pe ei dar mai ales pe noi de tot circul asta.
Asa ca dragilor daca doriti sa lucrati ca bugetari, ca sunteti tineri si statul ar trebui sa va dea o mana de ajutor eu va rog doar atat m-ai ganditi-va odata cel putin.

prima parte

Salutare,

Eu sunt Stefan, si incepand cu aceasta seara incerc si eu sa imi etalez talentul scrisului in fata celor care doresc acest lucru. Sa spun cateva lucruri despre mine: am terminat Facultatea de Istorie, sectia Istoria Artei si in prezent sunt student la master tot la istorie si lucrez la o librarie online, unde pot spune ca deocamdata este exact ceea ce imi trebuie.
Astazi am inceput si eu, - ca multi altii -, facultatea. Ceea ce este de retinut este faptul ca eu "am avut curajul" sa ma inscriu la un master destul de diferit de ceea ce am urmat eu pe bancile facultatii, si astazi in sala de curs, desi profesorul vorbea fluent, raspicat si clar, eu puteam sa jur ca e vreo limba straina, cel putin straina mie. O sa imi ia ceva timp pana o sa recuperez, si o sa reusesc sa îi ajung din urma pe noi mei colegi. Cursul pot spune ca este unul foarte interesant, suna foarte bine - "Comunism vs Fascism"-, si sper sa reuseasca sa imi indeplineasca asteptarile.
Si in general, cursurile pe care o sa le urmez anul acesta au nume foarte interesante, sunt predate de persoane foarte calificate, sa speram ca si cei care le frecventeaza se vor ridica macar putin la asteptarile domnilor profesori (de mine nu sunt sigur). Incerc sa ma pun si in pielea lor ca doar a lipsit putin ca si eu sa fiu de parte celalalta a catedrei, dar din pacate sistemul nostru educational este depasit si foarte prost organizat incat iti vine sa faci orice altceva in schimb, dar despre ce am patit intr-o alta zi.

Cam atat pentru inceput.



Salve!