Jerome David Salinger (n. 1 ianuarie 1919, d. 27 ianuarie 2010)

Născut la 1 ianuarie 1919, în New York, din tată evreu şi mamă irlandeză, Jerome David Salinger a studiat creative writing la Universitatea Columbia din NY, a fost chemat să facă serviciul militar în 1942, pe front, participând la cel de-al Doilea Război Mondial. Traumatizat de această experiență, Salinger va scrie povestiri din perspectiva soldaților întorși de pe front, care nu mai comunică decât cu copiii, pentru care lumea nu mai are gust, culoare ori sens.

J D. Salinger, considerat unul dintre cei mai influenți scriitori americani, dacă nu chiar cel mai important de după cel de-al doilea război mondial și cu siguranță un clasic al literaturii secolului XX, și-a câștigat treptat o faimă paralelă prin nevoie și decizia de a se retrage inițial din realitatea editorială, și apoi definitiv din viața publică. N-a mai publicat nimic din anul 1965.

Dorința lui de a scăpa de notoritate a devenit la fel de notorie scrie presa, ”Garbo al literaturii”, J. D. Salinger a trăit izolat de mass-media aproape 50 de ani. Mitul Salinger a fost declanșat de literatura lui de cea mai bună calitate, care oferea ceva anume, una dintre cele mai adictive emoții literare după cum amintește The New Yorker în materialul Ce a declanșat Holden? – hrănea acel sentiment de deziluzie în fața vieții, de nefericire melancolică cultivată de o minte sclipitoare. Iar decizia lui de dispărea total a alimentat isteria.

In ultimul său interviu, din 1974, pentru NYTimes, Salinger a declarat că adoră să scrie, dar de-acum înainte „doar pentru propria plăcere”. A mai spus că a atenția mass-media care i se acordă i se pare intruzivă și că îl costă foarte mult toată această luptă de a-și apăra intimitatea. “Am devenit în ochii oamenilor un om ciudat, dar tot ce-mi doresc e ca munca mea și viața mea să-mi fie lăsate în pace”.

Odată cu moartea lui, presa a reiterat întrebarea – oare ce se va întâmpla cu manuscrisele nepublicate, dacă ele există.

Salinger trebuie citit in adolescenta. Atunci cand esti plin de intrebari, de dorinte neimplinite, cand esti in conflict cu toata lumea. Asa intri mult mai bine in pielea personajelor si intelegi cam tot ceea e de inteles. Daca insa il citesti dupa 20 si ceva de ani, cand ai trecut de perioada aceea, iti este mult mai greu, si eu din pacate fac parte din ultima categorie. Am citit "De veghe in lanul de secara" doar in urma cu cateva luni si am fost un pic dezamagit, mai ales ca era un roman foarte laudat. Dar am inteles ca de fapt este un roman de citit cand esti pusti si te poti identifica mai usor cu Holden si ceilalti.

Jerome David Salinger "a murit miercuri în locuinţa sa din New Hampshire", în nord-estul Statelor Unite, a confirmat Philis Wesburg, agentul scriitorului. Scriitorul a murit de cauze naturale, la vârsta de 91 de ani.

Drum bun si Odihna placuta!

Vezi pe Elefant.ro

Valerio Massimo Manfredi: Alexandru cel Mare Volumul 1:Fiul Visului

Valerio Massimo Manfredi este istoric si profesor de arheologie clasica la Universitatea Luigi Bocconi din Milano. Este jurnalist si o personalitate cunoscuta a televiziunii europene. Apublicat numeroase romane de succes, incluzand trilogia Alexandru cel Maare, pentru care, in 1999, Institutu Biografic American i-a acordat titlul de Om al Anului. Colaboreaza cu cinematografia si cu televiziunea in productii internationale de prestigiu. In limba romana au fost traduse: Faraonul nisipurilor, Ultima legiune, Akropolis si Imparatia dragonilor, toate aparute la editura ALLFA.
Alexandru cel Mare, o trilogie de succes mondial, publicata in 21 de limbi si 42 de tari, vanduta in peste 5 milioane de exemplare.


Cine era tanarul rege macodonean care, in secolul IV î.Hr, a planuit sa cucereasca intreaga lume, ca sa moara, apoi, precum Hristos, la varsta de treizeci si trei de ani? Acest roman cuprinde povestea unui om care a fost considerat zeu de catre contemporanii sai, ne povesteste despre visurile sale, despre patimile violente care l-au macinat si, in cele din urma l-au distrus.
Primul volum este intitulat Fiul Visului, si debuteaza cu vizita reginei Olimpia la oracul Dodonei din Epir pentru a cere sfatul preotilor pentru un vis tulburator care o macina: astfel intr-o noapte pe cand se afla in pat cu regele Filip, sotul ei se facea ca un sarpe mare s-a strecurat in camera lor, a patruns printre asternuturi si a patruns-o, usor si rece, insa fara a-i produce durere. Preotii auzind istorisirea i-au dat si interpretarea visului: "fiul pe care-l vei aduce pe lume va avea stralucirea unei energii napraznice, dar, asa cu flacarile ce dau o lumina prea puternica ard peretii felinarului si consuma mai repede uleiul din care se hranesc, sufletul sau ar putea sa arda pieptul in care salasluieste; sa fii gata la orice chiar si la a-l pierde, pentru ca orice vei face nu vei reusi sa impiedici destinul sau sa se implineasca, nu vei putea pune stavila faimei sale si ea se va intinde pana la hotarele lumii."
Auzind acestea regina se intorsese la Pella, capitala regatului Macedonean asteptand cu teama si ingrijorare ziua in care avea sa se nasca fiul sau.
In momentul in care au apucat-o durerile facerii pe regina, Filip se afla la asediul cetatii Potideea. A fost o nastere lunga si grea. Dar in cele din urma zeii au binecuvantat familia regala si Alexandru s-a nascut. Imediat un curier a fost trimis pentru a-l anunta pe rege ca fiul sau, mostenitorul tronului a venit pe lume. La auzul vesti, sufletul regelui parca a renascut, de cand astepta el un mostenitor, un fiu. A chemat armata si in fata lor l-a numit mostenitorul tronului si dupa aceea nu l-a mai interesat nimic, s-a urcat pe cal si plecat spre capitala, calarind toata noaptea si ziua urmatoare pentru a-si cunoaste fiul. La doar un an distanta regina a nascut si o fata, careia i-au pus numele Cleopatra.
Anii copilariei au fost linistiti, sau macar primii. Tatal sau era mai tot timpul plecat, incercand sa se impuna ca conducator al tuturor grecilor. De multe ori cand tatal sau se afla in sala de consiliu i se aseza pe brate. Pe la sase ani i s-a adus si primul invatator pe nume Leonidas. Acesta avea obligatia sa-l invete sa scrie, sa citeasca, sa socoteasca, îi povestea despre zei, despre nasterea lumii, lucruri care-l fascinau pe Alexandru.
Tot la cursurile lui Leonidas erau prezenti si alti baieti, care mai tarziu aveau sa formeze Ceata lui Alexandru, cel mai important corp militar din armata macedoneana. Dar cel mai important dintre ei era Hefestion cel cu care era prieten "pana la moarte".
Pe la zece ani, Filip l-a luat pe Alexandru si l-a dus sa-i arate greutatile vietii, minele de pe muntele Pangeos. Calatoria a fost foarte importanta pentru ca aici a luat-o la palat pe cea care avea sa-i fie alaturi, indiferent de moment, de ocazie,de orice , Leptine.
Un alt moment important a fost vizita unor soli ai regelui persan. Aceasta vizita avea sa-l marcheze definitiv pe Alexandru. Afland de la acestia minunatiile si frumusetile care se gasesc in Asia, in mintea printului s-a implementat o singura idee si nu a renuntat la ea desi de nenumarate ori putea plati cu pretul vietii, ceea ce in cele din urma s-a si intamplat. Tot in cadrul acestei vizite pustii de la palat au putut sa-si demonstreze pentru prima data abilitatile militare si vitejia cu ocazia unei vanatori, cand Alexandru si prietenii sai au reusit sa rapuna o pereche de lei fiorosi. A fost primul moment in care cu adevarat regele Filip a fost speriat si apoi mandru de nesabuinta si vitejia fiului sau.
Pentru a-i darui printului o educatie solida, regele a hotarat ca acesta impreuna cu prietenii sai sa petreaca trei ani la Mieza, unde aveau sa fie invatati tocmai de Aristotel, marele filozof grec. Cu greu s-a despartit de parinti si de curte, dar stiind de importanta acestor lucruri, Alexandru nu a protestat, ci s-a comformat hotararii regelui.
A urmat o perioada frumoasa, in care severitatea orelor se impletea cu relaxare si momente de liniste si meditatie. Tot la Mieza se afla si celebrul sculptor Lisip care a fost adus tocmai pentru a-i face o statuie cum alta nu s-a mai vazut.
Perioada frumoasa din viata lui Alexandru se terminase. Regele a venit sa il ia din mirifica Mieza si sa-l duca in capitala unde il astepta perioade tulburi. Dar inainte de a pleca i-a facut un dar printului. Un armasar de o frumusete rara si de o salbaticie mai rar intalnita. In zadar au incercat slugile sa-l stapaneasca. Dar Alexandru a reusit acest lucru doar in cateva minute. Cu cateva vorbe iscusite a reusit sa se urce in spinarea calului sau si astfel a inceput o prietenie ce a durat pana in momentul in care Alexandru a murit.
Filip dorea ca toti grecii sub conducerea lui sa porneasca o mare expeditie in Asia, in incercarea de eliberare a cetatilor grecesti de acolo. Dar multe dintre cetatile grecesti nu-l doreau ca conducator suprem. In general Atena a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a se rascula impotriva lui. Si a reusit sa o convinga si pe Teba de partea ei. Mare greseala au facut tebanii. Ca urmare a acestei alegerii, armata macedoneana cu Filip si Alexandru la conducere au distrus cetatea.
Filip a hotarat sa isi mai ia o sotie, aceasta fiind fiica lui generalului Attalos. Aceasta era insarcinata cu regele, iar la nunta Attalos a toastat in cinstea orintului nenascut, mostenitorul tronului. Alexandru auzind acestea a sarit sa-l omoare pe general, Filip fiind si batut a sarit si el la randul lui cu sabia spre Alexandru, dar beat fiind a cazut peste o masa de mancare, moment in care Alexandru nervos si-a luat mama si a parasit palatul regal cu destinatia Epir la unchiul sau.
Nedorind sa-si ceara scuze sau sa-l puna in dificultate pe unchiul sau, Alexandru se hotaraste sa plece in munti, lasandu-si mama in Epir. Alaturi de ceata va petrece, mult prin munti, prin frig, din prea mult orgoliu si pe alocuri durerea provocata de cearta cu tatal sau.
In cele din urma cei doi se impaca, mai ales ca urmeaza nunta Cleopatrei cu fratele Olimpiei, Alexandru. Chiar inainte de nunta, Filip îi face o vizita oracolului de la Delfi, de la care afla ca sfarsitul îi este aproape. Iar acest lucru are sa se intample tocmai la nunta fiicei sale Cleopatra, cand este ucis de catre unul dintre cei din garda sa. Alexandru nu are prea mult timp la dispozitie, preia comanda statului. Din postura de print mostenitor se incoroneaza.
Incercand sa profite de momentele de slabiciune de dupa moartea regelui Filip, multe cetati aflate sub conducerea macedoneana, provoaca daune, dar Alexandru reuseste sa contracareze toate rascoalele si sa fie confirmat ca conducator al tuturor grecilor.
Astfel el se poate concentra pe ceea ce doreste cu adevarat, si anume expeditia din Asia. Isi pregateste armata si fara prea multa intarziere porneste o expeditie ce îi va aduce faima, recunoastere dar din pacate si moartea.

Urmeaza in curand. Volumul 2:Nisipurile lui Amon

Vezi Alexandru cel Mare pe Elefant.ro

unu pe 2010

Bine v-am gasit in noul an. Desi a trecut cam multisor de cand am schimbat inca o cifra in calendar, eu am fost cam lenes si nu am mai scris nimic. S-au intamplat o multime de lucruri de cand a inceput anul si pana astazi.
Anul se anunta foarte greu din multe puncte de vedere. Criza care ne afecteaza in continuare, minciunile pe care le inghitim (vrem, nu vrem), dar trebuie sa vedem si lucrurile bune din toate astea (chiar dak ele nu exista), sa facem haz de necaz. Nu e foarte greu, ca romanul e mistocar din nastere si greu il opresti sa faca lucrul asta. Asa ca decat sa ne plangem, sa ne dam cu capul de toti peretii mai bine radem unii de alti si toti de cei de sus(nu din cer ci de undeva mai de jos).
Dar sa trecem peste aceste lucruri. Anul a inceput promitator pentru mine: am facut curatenie dupa petrecerea de revelion si (bineinteles), dupa petrecerea de dupa petrecerea de revelion. Suna straniu dar asa e. Si ce e mai ciudat e ca s-a facut mai multa mizerie la o vizionare de film de 2,3 ore decat intr-o noapte. Poate pt voi nu e mai neobisnuit dar pt mine care am facut curat, sigur e.
Apoi absolut normal am intrat in sesiune, ca toata lumea (banuiesc). Am dat (si luat) deja un examen. Cu domnul Cioroianu. Foarte tare domnul profesor, unul dintre poate cei mai tari pe care îi cunosc. E o placere sa asisti la cursul dumnealui, dar din pacate eu nu prea am facut-o (din lipsa de timp). Mi-a dat un 10, desi nu meritam. Si mi-a spus ca raman dator. Nu stiu daca este un lucru bun sau rau dar asa a ramas. Vom vedea ce va fi.
Urmeaza insa probabil cel mai greu examen posibil, si daca reusesc sa trec si de el, atunci pot spune ca sunt mare si tare. Dar sansele nu sunt chiar asa de mari. Am reusit cu greu sa fac rost de cursuri, dar din pacate nu am reusit sa fac rost si de o portie de chef de invatat. Nu am aflat unde se gaseste si nici cine o vinde. Dau oricat. Asa ca doar sperantza mi-a mai ramas si o zi de pregatire. Cine stie poate o minune se intampla si reusesc.
Apropo, m-am insris si la un curs de grafica publicitara. Suna frumos. M-am gandit ca alaturi de Istoria Artei ar da bine. Cine stie poate imi gasesc o noua vocatie (sper ca mai banoasa). Sa vedem daca se prinde ceva. Am o luna jumate la dispozitie. Sa vedem ce va fi.

Ne mai auzim, sper mai des in functie de timp si inspiratie.

Bafta in sesiune la toata lumea(inclusiv mie)