duminică, 14 noiembrie 2021

Igor Bergler: Minciuna lui Michelangelo

Imediat ce mi-a picat in mana aceasta carte mi-am dat seama cat de norocos sunt si ca nu o sa am liniste pana nu o termin. 

Un roman foarte alert, plin de suspans, actiune si mai ales un rau de informatii pe care cu greu reusesti sa le asimilezi, in acelasi timp fiind uimit si citind anumite pagini cu gura cascata.

Igor Bergler isi continua seria de carti foarte bine scrise si documentate, pe care nu vei dori sa le lasi din mana. 

Actiunea se petrece, de data aceasta, in Italia, la Roma si cam zguduie Vaticanul, ca sa zic asa.

Ne reintalnim cu profesorul Charles Baker, care se afla intr-o scurta vizita la rudele sale din Italia, si este invitat sa participe la o ancheta privind moartea violenta a unor cardinali de la Vatican. Aceste morti sunt pline de semne de intrebare si din cauza faptului ca simuleaza morti celebre din istoria crestinismului, in principal mortile violente ale apostolilor.

Incercam sa aflam ce leaga victimele si care ar fi cauza acestor asasinate in serie,cum niste persoane cucernice pot provoca atata ura si violenta. Aceleasi morti ritualice au loc si in Mexic si apare întrebarea "care este legatura intre aceste personaje?". 

Si autorul ne poarta prin istoria crestinismului, unde aflam ca nimic nu este asa cum pare, tot ce a ramas scris a fost bine gandit si asezat si oricine avea alta parere nu era lasat sa apuce sa o transmita mai departe.

Apar tot felul de intrebari - chiar a fost Isus cine ni se spune? Cum de crestinismul s-a dezvoltat asa de mult? De ce sunt atat de putine scrieri pastrate din timpul vietii lui?

Foarte bine documentate personajele din carte, ne aduc o multime de argumente si ne sadesc in minte destule indoieli.

Se pare ca in spatele acestor asasinate se afla o conspiratie terfianta si un document secret care ar distruge Biserica, document care s-a aflat in posesia celebrului Michelangelo si care acum, dupa sute de ani, ar iesi la iveala.

Si nu se poate sa existe un moment mai nefericit, deorece Vaticanul este ros de scandaluri nesfarsite de coruptie si pedofilie, iar crestinismul pierde adepti intr-un ritm alert, iar daca acest secret iese la iveala probabil ar insemna distrugerea Bisericii.

Un roman foarte captivant, care te tine in priza si nici nu iti dai seama cum s-au terminat cele peste 600 de pagini ale sale.

                                          Vezi Minciuna lui Michelangelo pe eMAG.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu